150 de secunde miraculoase la Piatra Neamt. Nu e nimic miraculos in ele, este doar un oras pe care noi il vedem frumos. Pentru ca-i al nostru.
Unul din comentariile care au strins cele mai multe aprecieri apartine unui pietrean plecat cu treburi pe alte meleaguri. Ca si mine.
Intr-un moment de nostalgie creatoare, inspirat de cele 150 de secunde miraculoase, pietreanul se destainuie, citez :
"offff...orasul
meu minunat! aici am facut primul respir,aici am vazut prima
rasarire,primul apus,aici am simtit prima picatura de ploaie,prima raza
de soare...cate amintiri... te am in gand in fiecare clipa si nu o sa
te uit niciodata! sa stii ca nu te-am parasit,si intr-o zi o sa ma
intorc! PIATRA NEAMT TE IUBESC!
Sensibil la genul asta
de amintiri si comentarii, amintiri pe care le
cultiv, in secret, cu mare grija, imi dau seama ca odata cu
trecerea timpului amintirile limbii romane incep sa ma lase si, incet,
incet, voi calca inevitabil pe urmele lui. Asta daca nu am inceput sa calc deja.
Stiu
din surse sigure ca amintirile punctuatiei limbii romane incep sa ma
lase. Nu-i mare paguba, imi zic, oricum le puneam dupa urechea dreapta,
dupa bunul meu plac.
Amintirile diacriticelor ma lasa si ele.
La fel, nu-i mare paguba, si-apoi am o scuza destul de buna, nu mai am
loc de diacritice pe tastatura din cauza accentelor frantuzesti. Pe
care, tot asa, le pun dupa aceeasi ureche, ca nu par sa aiba vreo
regula. Ba dimpotriva.
In timp o sa ma lase acordurile, timpurile
verbelor, diatezele, sintaxa si toate cite mai erau. La
fel, nu-i mare paguba, nu am fost niciodata vreun priceput al gramaticii
limbii romane, ci mai degraba un mediocru notoriu.
Ceea ce o sa fie grav insa, va fi momentul in care o sa ma lase amintirile cuvintelor. Stiu ca amintirile dor, am invatat asta pe propria mea piele.
Imi
sint suficiente 10 minute cu mine singur ca sa ma podideasca amintirile
si sa incep sa scriu genul ala de comentariu plin de naivitati
inlacrimate, dureri nostalgice, promisiuni desarte si iubire platonica.
Sint nostalgic si melancolic la cap si nu pot sa rezist amintirilor din copilarie.
Nu imi inchipuiam insa ca si amintirile cuvintelor ar putea sa ma
doara. Ma gindesc cu groaza ca intr-o buna zi o sa inceapa sa ma doara
amintirile cuvintelor uitate si o sa incep sa ma tavalesc pe jos de durerea rasaririi, plingind incontinuu pina cind o sa mi taie respirul.
"aici am facut primul respir, aici am vazut prima rasarire".
S u b l i m. Su b l i m i n a l. S u b t i l. S u b t e x t u a l. S u b c o n s t i e n t.
Ceea ce cred ca vrea de fapt sa spuna este : aici am facut, aici primul, aici respir, aici am vazut, aici prima, aici rasar, aici rasare, aici rasarire. Aici totul.
Prima
rasarire de soare. Apusul este masculin si pentru mentinerea
echilibrului rasarirea trebuie sa fie feminina. Yin si Yang in varianta
filozofiei romanesti, fortele primordiale si complementare.
In filozofia chinezeasca Yin este elementul intunecat, feminin si corespunde noptii.
Yang este elementul luminos, masculin si corespunde zilei.
Nu am stiut niciodata care e El si care e Ea din Yin si Yang si oricum nu are nici o importanta.
Si chinezii la fel, nu stiu care e Yin si Yang din El si Ea.
De ce ar avea importanta genul unui substantiv, al unui cuvint?
Ele, cuvintele.
- Ce este intr-un cuvint?
Ana are mere.
Ele fac cafele.
Astea sint propozitiile care mi-au marcat copilaria.
- Oare o sa le uit si pe astea?
"Ele fac cafele" citit de la coada la cap arata ca ele fac tot cafele. Si tot asa.
Cind
tovarasa invatoare I. ne-a invatat propozitia asta in clasa intii,
mi-am zis ca scoala trebuie sa fie cel mai frumos loc de facut cafele
din lumea asta. In plus, tovarasa noastra invatatoare mirosea de fiecare
data a cafea dupa ce se intoarcea din cancelarie dupa Recreatia Mare.
Mereu ma gindeam ca acolo, in cancelarie, locul unde nu am calcat decit o
singura data in viata mea de elev (atunci cind am fost de serviciu pe scoala), acolo
deci, invatatoarele faceau cafele.
Mai tirziu, aceeasi
invatatoare ne-a invatat cum sa luam bataie daca nu scriam frumos
cuvintele, daca nu intelegeam bine cuvintele si virgulele si partile de
propozitie si toate celelalte.
Si atunci am renuntat la cuvinte si am
inceput sa detest cafeaua.
Jocul de cuvinte pe care ni-l aratase se transformase intr-o bataie de cuvinte, intr-o bataie de joc. Si acum mi-e frica sa nu gresesc cuvinte, si acum stau cu dexonline.ro deschis ca sa caut conjugari si forme de plural și cîte și mai cîți.
Comentariul
pietreanului, in aparenta, nu este despre cuvinte, este despre stari,
despre tot felul de stari care nu au nici o legatura cu cuvintele. Este
un comentariu neslefuit, scris dintr-o bucata, fara sa aiba dexonline.ro deschis in
fata, fara sa aiba frica de cuvinte nepotrivite.
Pentru mine amintirile sint simple iar comentariul respectiv este ipocrit pentru ca descrie amintiri false, inchipuite, prefabricate.
Amintirile nu au nici o legatura cu picaturile de ploaie, cu
primele raze de soare, primul apus, primul respir si prima rasarire.
Amintirile nu sint facute din astfel de stari filozofice
primordiale si complementare.
Amintirile mele apar
atunci cind aud cuvintele ele si cafele intr-un interval scurt de timp
si apoi ma gindesc imediat ca "ele fac cafele" si apoi parcurg in minte
propozitia de la coada la cap ca sa redescoper un lucru pe care l-am
invatat cu mult timp in urma si care intre timp a devenit amintire.
Amintirile mele sint despre oameni, despre
imagini familiare si familiale, despre gusturi, despre jocuri, despre
cuvinte, despre trecut, despre stari si despre toate sinesteziile dintre
ele.
Amintirile mele nu sint despre primul respir, ci despre primele momente care mi-au taiat respiratia.
Da,
la Piatra Neamt am respirat prima oara, acolo am vazut primul rasarit
si acolo am invatat primele cuvinte. Si tot acolo imi sint toate
amintirile.
Poate ca sint cam dur cu amintirile
celorlalti, poate ar trebui sa continui sa imi cultiv in liniste
propriile amintiri si sa las celorlalti dreptul la propriile lor
cuvinte si amintiri.
Pietricica
Pietricica.
- Ce este intr-un cuvint?
- O amintire.