În cele două ore pe care le-am petrecut colindînd dunele plajei tomnatice din Touquet-Paris-Plage, am regăsit cîteva lucruri lăsate în urmă de vara ce a trecut.
Un drum înnorat ducînd către un cer nisipos mișcător.
Un drum de nisip
O scoică naufragiatăUn lemn ars.
Un lemn arsCîteva păpădii.
Trei păpădiiCîteva mii de spice.
SpiceUn apus.
Un apus de plajăCel mai important lucru pe care l-am regăsit pe aceasta plajă este și cel mai greu de redat în cuvinte, forme și culori.
Ceea ce am regăsit așadar în tot acest timp a fost puțină liniște doar pentru mine.
Liniștea, se știe, e mai bună atunci cînd nu mai e împărțită cu nimeni.
Si pentru că liniștea asta ar trebui să poarte un nume, să aibă o formă și o culoare, atunci poate că ar trebui numită liniștea unui drum de nisip, liniștea unei scoici naufragiate, liniștea celor trei păpădii, liniștea cîtorva mii de spice, liniștea apusului de plajă.
Da... La Touquet e însă linişte doar iarna, în restul timpului e prea multă agitaţie şi mi se pare prea comercial. Liniştea asta blândă de mare am regăsit-o însă în Hardelot sau Boulogne sur mer. Când ajung acolo, mi se pare că timpul a încremenit hors saison, iar marea şi dunele de pe Coasta de Opal îmi aparţin doar mie... Egoism de nisip şi val...
RăspundețiȘtergereAsa este. Linistea asta blinda am regasit-o insa pe dunele de linga plaja, cu incaltarile intr-o mina si cu un aparat foto in cealalta, cit mai departe de strazile comerciale. Anul viitor speram sa ajungem in destinatiile sugerate de tine.
RăspundețiȘtergerehmmm, marea...
RăspundețiȘtergere