Lungul drum temperamental al zilei către noapte

Răsărit coleric

Amiază sangvină

Apus melancolic

Amurg flegmatic

Fiecare moment al zilei își are culoarea, farmecul și temperamentul lui.

Nu cunosc farmecul răsăritului pentru că mă trezesc cu mare greu dimineața. Pot să număr pe degetelul de la o mînă cîte răsărituri am văzut în ultimii 20 de ani.

La răsărit obiectele capată o nuanță albăstruie, rece.

Asociez această perioadă cu temperamentul coleric, ambițios, energic, dominator.

La amiază, cînd soarele este la zenit, obiectele sunt inundate de o lumină alb-gălbuie și culorile devin mai șterse.

Asociez aceasta perioadă cu temperamentul sangvin, extrovertit, sociabil, echilibrat.

Apusul capătă nuanțe roșiatice, purpurii.

Asociez această perioadă cu temperamentul melancolic, gînditor, creativ, perfecționist.

Odată cu lăsarea întunericului, la amurg, obiectele care nu au o sursă de energie proprie își pierd din culoare, devin închise și capătă doar formă.

Asociez această perioadă cu temperamentul flegmatic, calm, rațional, observator.

Fiindcă suntem fiii Soarelui, starea noastră sufletească este influențată în lungul drum al zilei către noapte de "starea" Soarelui, adică de poziția lui pe cer.

4 anotimpuri, 4 temperamente, 4 momente ale zilei, 4 culori.

Cum mîine se anunță o zi însorită iar răsăritul nu am cum să-l prind, mă gîndesc să fiu sociabil pînă la ora 19, creativ pînă la ora 22 și observator pînă mult după miezul nopții.

Blue Nebula

Helix Nebula

Cineva acolo sus, încă ne mai privește.
E Helix Nebula sau "Eye of the God", cum a mai fost numită.
Cîndva o stea măreață, își trăiește în agonie ultimele clipe de viață înainte de a se transforma într-o pitică albă undeva în abisul cimitirului Universului plin de pitice albe, inerte.
Ne privește muritoare și rece așa cum o privim la rîndu-ne.

Universului nepăsîndu-i de noi a trebuim să inventăm pe cineva după chipul și asemănarea noastră căruia să-i pese.
Și pentru că acel cineva trebuia să poarte un nume, i s-a spus ... "Eye of the God".
Restul e religie.

Cu toții ne tragem dintr-o rază de Stea și mereu privim cu reverență Lumina care ne-a creat.
Cea mai bună dovadă că lucrurile stau așa e aceea că dacă Steaua noastră, Soarele, s-ar transforma peste noapte într-o pitică albă, niciunul dintre noi nu ar mai apuca să vadă un nou răsărit.
Cu toții, Sons of the Sun, am fi deja un praf stelar strălucind poate la fel de frumos precum cel din Helix Nebula.

Și pentru o altă civilizație înfloritoare aflată la cîteva mii de ani lumină depărtare am fi doar o amintire spectrală nebuloasă în tonuri de albastru și roșu.
Doar numele nebuloasei ar fi diferit. Blue Planet Nebula.