O privire cît o mie de cuvinte

Într-o bună dimineață de duminică, abia trezit, puțin după ora 11:30 am primit vizita inopinată a unei admiratoare hoinare.

Un certain regard

Puțin stînjenit de situație mi-am schimbat repede pijamaua cu Mickey Mouse pe care cred că pusese ochii intrigați și mi-am pus primul tricou mai puțin șifonat pe care l-am găsit.

Le regard

Astfel îmbrăcat, i-am deschis fereastra și am invitat-o la noi să stăm de vorbă la un pahar de lapte cu cacao, așa cum ne este obiceiul.

M-a refuzat politicoasă, după alunița de pe botic trebuie să fi fost o pisică aristocrată și, se știe, nu se face ca o pisică aristocrată să accepte invitația unui străin cu barbă.

Intîlnirea aceasta trebuie să îi fi provocat totuși un oarecare interes, altfel nu îmi explic privirea atentă cu care mă fixase.

Locul acela pe acoperișul celui de-al doilea etaj al blocului trebuie să fi fost unul din locurile ei preferate, un loc din care se vede toată Piața Vauban.

Ne-am înțeles din priviri și a rămas să ne întîlnim la aceeași oră și a doua zi. Așa cum îmi este obiceiul uitasem că a doua zi, la aceeași oră, urma să fiu deja la serviciu, tot așa, încercînd să mă trezesc.

Interesant cum oamenii și animalele se înțeleg din priviri. Nu mai rămîne decît ca oamenii să își țină "privirea" dată.
După mult timp petrecut împreună și oamenii ajung să se înțeleagă din priviri și își vorbesc mai puțin.
O privire cît o mie de cuvinte.