Jocul ielelor

"În mitologia românească ielele sunt niște făpturi supranaturale feminine descrise ca niște fecioare zănatice cu o mare putere de seducție și cu puteri magice.

Ielele apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase (poieni silvestre, maluri de riuri, sau chiar în văzduh), dansînd goale, numai cu sînii goi, cu părul despletit,  înfășurate în voaluri transparente.

Ielele apar rareori cu trup, în majoritatea cazurilor sunt doar năluci imateriale, acorporale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezintă tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice pînă la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice. 

 Foarte importantă în sistemul lor de seducție este îmbrăcămintea. Veșmintele lor cel mai adesea sunt vaporoase, de mătase ori din in, de obicei translucide, străvezii, prin care li se zăresc sînii. Intîlnirea cu Ielele este în asemenea condiții extrem de periculoasă pentru oameni.

Oamenii care au călcat locul bătătorit de Hora Ielelor (în această situație cei vinovați sînt prinși în horă, într-un dans demențial care îi duce la nebunie) pot muri în mod misterios sau sînt paralizați sau schilodiți.

In "Descriptio Moldaviae", Dimitrie Cantemir numea Ielele "nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi". "Iele" nu este un nume, ci pronumele personal feminin "ele", rostit popular.

Numele lor real, tainic și inaccesibil este înlocuit  cu Iele, Dînse, Drăgaice, Rusalii,  Vîntoase sau Domnițe, Măiestre, Frumoase, Mușate, Fetele Codrului, Impărătesele Văzduhului."
Sursa:  http://dacia.8m.net/Cultura/Spiritualitatea/Traditii_si_obiceiuri/Rusaliile/rusaliile.html

Aflate la confluența dintre superstiții și supranatural, Ielele reprezintă un semn al prejudecății care decurge din credința primitivă în forțe supranaturale, în spirite bune și rele.

Ielele reprezintă deci o încercare de a înțelege lumea cu toate nenorocirile ei, o încercare de a da un sens  semnelor care preced aceste nenorociri și de a prezice evenimentele care vor succeda, în încercarea de a le evita.

Ceea ce mă atrage în Hora Ielelor este reprezentarea  ispititoare pe care Ielele o au și contextul în care apar. Ele sunt mereu niște fete tinere, seducătoare, îmbrăcate în haine vaporoase, străvezii, prin care li se pot zări sînii și apar în special noaptea la lumina lunii rotindu-se în horă, în locuri retrase.

Jocul ielelor poate să fie interpretat drept un joc al ispitelor, ielele sunt ispitele. Ele, ispitele, nefastele ispite.
Toți cei care intră în Hora Ispitelor nu mai pot ieși întregi la minte de acolo.
Ielele sunt nenorocirile care se abat celor care se lasă purtați de ispite.

Jocul ielelor în lumina înșelătoare a lunii este un joc al minții și al percepțiilor, totul se petrece doar în mintea celui care, aflat singur într-un loc izolat, departe de sat, visează cu ochii deschiși că a intrat în horă. Noaptea, într-o lumină diafană, jocul umbrelor copacilor și dansul norilor sau al fumului ieșind din hornurile caselor din depărtare pot descrie siluete ciudate, supranaturale, pe care dorința le poate transforma ușor în fetele din horă, îmbrăcate în haine de in, albe, vaporoase. 
E suficient să fi auzit de ele, să-ți fi făcut în prelabil o reprezentare vizuală a lor și să crezi în ele, pentru că mai departe autosugestia și teama vor înlocui gîndirea lucidă și logică.

Bătaia puternică a vîntului, foșnetul ascuțit al crengilor și mișcarea în plan vertical a trunchiurilor copacilor, amplificate de sentimentul de frică, pot crea ușor senzația de vertij, de amețeală, de lipsa echilibrului, aceeași pe care o resimți și în horă.
Așa s-ar putea explica mărturiile celor care au fost părtași la Jocul Ielelor. 

Hora era cu siguranță  un element central al vieții satului, fiind mai mult decît un simplu joc care se juca la nunți și la sărbători populare. 
"Hora poartă o importanță socială majoră pentru că în horă sunt acceptați doar cei care au respectat preceptele morale ale comunității, ceilalți fiind respinși. Cercul horei se deschidea pentru a primi fetele de măritat și feciorii și pe cei care ieșeau din doliu." (sursa http://www.britannica.com/)

"Este de remarcat sacralitatea horei, care este un cerc în care nu sunt primiți decît cei mai curați oameni."(sursa http://dacia.8m.net/Cultura/Spiritualitatea/Traditii_si_obiceiuri/Hora/hora.html). In acest context, pentru cei care se știau atinși de păcat, hora poate fi asociată temerii de a fi respins de comunitate.

Oricare ar fi explicațiile acestui mit al Jocului Ielelor, cred că ele trebuie căutate prin analiza psihologică a temerilor și a dorințelor oamenilor acelor vremuri.

Cîteva mii de ani mai tîrziu,  în vremurile noastre, în timp ce ne plimbam prin Mechelen, am descoperit în curtea unei clădiri numite "De cellekens" o grădină "secretă" în care se poate vedea imortalizat Jocul Ielelor. Povestea succintă a clădirii și a grădinii poate fi găsită aici http://toerisme.mechelen.be  

 Jocul ielelor

Domnițele

Interzisă publicului păcătos, grădina pare a fi Raiul pe Pămînt. Sculpturile artistei Mariette Teugels reprezintă jocul unor tinere dezinhibate care afișează o senzualitate ludică. Este interesant de observat jocul mîinilor desprinse de corp care par că plutesc în aer precum și jocul expresiv al degetelor care par că dictează ritmul muzicii.

 Măiastra

Scena pare să redea momentul în care una dintre tinere - Măiastra - se desprinde din cerc și își întoarce corpul înspre exterior. Cercul este rupt, degetele nu se mai ating și privirile uimite ale Ielelor de lîngă ea, aflate încă în joc,  concentreză atenția spre Măiastră.
Ielele din grădină nu seduc prin vestimentație, ci prin lipsa ei, și, mai mult, prin expresivitatea zîmbetului candid, prin mișcarea brațelor și prin jocul degetelor care par că se caută încontinuu.

Jocul ielelor din poienile retrase și cel din grădina "secretă" reprezintă un joc al ispitelor și o invitație la joc.

În primul caz este un joc confuz al superstițiilor, al temerii, al percepțiilor înșelătoare, în cel de-al doilea este un joc al talentului artistic, al dorinței de frumos, al candorii.

Toți cei care intră în Hora Ispitelor nu mai pot ieși întregi la minte de acolo.
Norocul meu a fost că intrarea în grădină era protejată de zăbrelele de fier ale unei porți.
Și, la final, un scurt moment liric cu rimă simplă, ludică, pentru a acompania dansul ielelor.

Jocul ielelor

Gînduri ascunse
De patimi pătrunse
In nopți de tăcere
Inecate-n durere

Iluzii deșarte
Vin de departe
Se-aștern pe frunte
In vise mărunte

O lume de vise
Te-ndeamnă să crezi
Sunt lumi  interzise
Nu poți să le vezi

Te cheamă la iele
Te-mbie la joc
Sunt lumi paralele
Ești prins la mijloc

Dansează mereu
Iți intră în minte
Le reziști cu greu
Cînd vor să te-alinte

Incerci să refuzi
Nu vrei să cedezi
Ajungi să te-amuzi
In iele nu crezi

Dorința e oarbă
Ispitele-s grele
Ajung să te-absoarbă
In vraja din iele

Cu ochii deschiși
Visezi in neștire
............

Privești sus pe cer
Te-atrage ceva
Invăluită-n mister
Te cheamă la ea

O vezi cum coboară
Dansează în zbor
Atingerea-i domoală
Te-alintă ușor

Orbit de lumină
Ai vrea s-o oprești
Dar ea te animă
Cu nurii celești

O faci să dispară
C-un ultim efort
Fără ea viața-i amară
Cu ea...ești mort