joi, 22 decembrie 2011

Noua sticlă de lapte. De vacă

Ieri seară am primit de la niște prieteni o sticlă de lapte de 1,5 litri. Ei primiseră două sticle de lapte de la prietenii lor din Bretania și...după ce s-au răzgîndit, au decis să împartă prada pe din două cu noi.

Laptele nu era ambalat într-o sticlă obișnuită de lapte, ambalajul nu era din carton, nu era pătrățos, nu avea un sistem de deschidere ingenios, nu era biodegradabil și nici măcar nu scria - Lait - pe el. Ambalajul era o sticlă de apă plată Laqueuille.

Era vorba deci despre lapte vărsat.

Sticlă de apă cu lapte de vacă


Imediat după ce ne-au înmînat prețioasa sticla, ne-au spus la unison:
- Vedeți să puneți laptele la fiert pentru că este lapte adus de la o fermă din Bretania.

Înainte să intru în posesia sticlei de lapte de pus la fiert am rămas cîteva secunde blocat de întrebarea firească :
- Cît trebuie lăsat să fiarbă în cuptorul cu microunde? Pe ce program?

Nu am apucat să pun întrebarea cu voce tare, doar ce terminasem să o pun în gînd, că am și auzit răspunsul Marianei :
- Daa, sigur că daa, așa facem.

Din reflex, atunci cînd aud lucrul asta, nu îmi mai pun alte întrebări și nici nu mai caut răspunsuri. Știu că oricum așa o să facem.

Astăzi laptele a fost pus la fiert într-o oală, pe o plită, exact așa cum m-aș fi gîndit și eu dacă aș fi avut mai mult timp de gîndire la dispoziție
Am turnat laptele fiert în cană, am pus puțină sare, m-am așezat în fața calculatorului și am băut. Era ceasul 19:22.


Laptele din sticla de apă minerală Laqueille nu era lait écrémé, nici demi-écrémé, nici lait entier.
Era lapte de vacă.

De cînd sunt în Franta am văzut sute de vaci, vara după ora 19 sunt mai multe vaci pe cîmp decît oameni pe stradă.
De cînd sunt în Franța am mîncat cîteva zeci de sortimente de brînza și cașcaval, dar nu am băut niciodată lapte de vacă. Am băut lapte demi écrémé și entier de mi-au sărit toți fulgii de cereale din farfurie.
Ajunsesem să cred că vacile de aici nu sunt vaci de lapte ca la noi, ci sunt vaci de brînză și cașcaval.

După fiecare gură de lapte îi tot repetam Marianei :
- Asta e lapte de vacă. Incredibil.

Acum înteleg de ce pe ambalajul acela frumos colorat nu scrie niciodată - lapte de vacă.
Scrie în schimb matin léger, lait facile à digérer, lait bio stérilisé U.H.T issu de l’agriculture biologique.

Ultima oară cînd am primit o sticlă de apă minerală de 2l plină cu lapte eram la bunici :
- Luați mamă să aveți, că noi iaca, avem de unde, slava Domnului. Vedeți că acum l-am muls de la vacă, încă e cald, să nu uitați să-l fierbeti cînd ajungeți acasă.

Atunci știam bine cum se fierbe laptele de vacă, iar cuptor cu microunde aveau doar oamenii bogați care nu cărau niciodată lapte în sticle de apă minerală, ci îl încălzeau la microunde pe ăla gata pasteurizat.

joi, 15 decembrie 2011

Melancolii liniștite regăsite pe o plajă tomnatică

Pustietatea unei plaje de toamnă îmbie la căutarea melancolică a verii.

În cele două ore pe care le-am petrecut colindînd dunele plajei tomnatice din Touquet-Paris-Plage, am regăsit cîteva lucruri lăsate în urmă de vara ce a trecut.


Un drum înnorat ducînd către un cer nisipos mișcător.

Un drum de nisip

O scoică naufragiată.

O scoică naufragiată

Un lemn ars.

Un lemn ars

Cîteva păpădii.

Trei păpădii


Cîteva mii de spice.

Spice

Un apus.

Un apus de plajă

Cel mai important lucru pe care l-am regăsit pe aceasta plajă este și cel mai greu de redat în cuvinte, forme și culori.
Ceea ce am regăsit așadar în tot acest timp a fost puțină liniște doar pentru mine.

Liniștea, se știe, e mai bună atunci cînd nu mai e împărțită cu nimeni.

Si pentru că liniștea asta ar trebui să poarte un nume, să aibă o formă și o culoare, atunci poate că ar trebui numită liniștea unui drum de nisip, liniștea unei scoici naufragiate, liniștea celor trei păpădii, liniștea cîtorva mii de spice, liniștea apusului de plajă.

duminică, 4 decembrie 2011

Despre cum revăd eu lumea

Atunci cînd situația o cere, atunci cînd trebuie luată o decizie tranșantă, atunci cînd nu mai e nici o cale de scăpare, atunci cînd totul depinde de un răspuns, atunci îmi place să fiu la înălțimea evenimentelor și să răspund categoric, fără ambiguitate și să îmi asum pe deplin responsabilitatea.
Atunci îmi place să stabilesc clar direcția de mers, atunci îmi place să spun cu tărie:
- Atunci mai vedem!

Imi place să mai revăd lucrurile și a 4-a oară, să am o viziune de ansamblu clară și una punctuală profundă care să îmi permită să pot vizualiza cu ochii minții toate consecințele. Nu știu cum se face dar la sfîrșitul zilei, chiar înainte de expirarea termenului limită, mereu ia altcineva decizia pentru mine.

Sunt oameni încăpățînați care înoată conștient împotriva curentului, alții revoluționari care schimbă cursul rîului cu totul, alții pragmatici care se folosesc de curgerea rîului ca să îl traverseze repede și alții care se lasă duși de curs pîna la vărsarea în mare.

Mă încălzesc cu ideea că oricum ar fi, într-un fel sau altul, pe un curs sau altul, ajungem să ne vărsăm cu toții într-o mare.

Cum nu destinația e importantă cît e important modul cum ajungi acolo, mă las ușor pe spate cu picioarele încrucișate și mă las dus de curent.


Un certain regard

Si în tot acest timp mă uit cu mare atenție în stînga și mai ales în dreapta pentru că întotdeauna îmi place să nu pierd nimic din vedere. Si apoi mai văd eu.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Statui despărțite de un rîu

Aflate față în față de o parte și de a alta a rîului Lys, cele două statui sunt gata să sară oricînd . Despărțite doar de un rîu, statuile spun o frumoasă poveste de dragoste.





Încurajate să sară de către trecătorii dornici de povești de dragoste de consum, statuile ramîn neclintite în decizia lor de a-și păstra imaculată eterna lor poveste.

duminică, 28 august 2011

O barcă numită dorință


Marinarii își adună toate speranțele, și le pun într-o barcă, după care pleacă cu ele cît văd marea cu ochii. Barca poartă întotdeauna numele unei dorințe.

Manuela


O barcă numită dorință

O barcă numită dorință. Manuela.
Povestea spune că atunci cînd sunt singuri, marinarii vorbesc cu bărcile lor.

Cîteva valuri mai încolo o altă barcă se lasă purtată liber în bătaia vîntului.
Numele ei, un joc de dorințe, Windependence.

O barcă poartă întotdeauna numele dorinței.

joi, 18 august 2011

Buzunare pline de amintiri aurii


Imediat ce s-a terminat Marele Tur ciclist al Franței am plecat și noi în micul nostru tur vilegiaturist.
După o primă etapă în jurul lacului Geneva prin Lausanne, Geneva, Vevey a urmat o cățărare anevoioasă pînă la cota 3842 pe vîrful Aiguille du Midi din masivul Mont Blanc, succedată de o coborîre rapidă pînă pe Coasta de Azur, continuată cu o etapă de viteză pe lîngă cetatea medievală Carcassonne și apoi terminată cu o etapă de anduranță pînă la Arcachon, aproape de Bordeaux.
Punctul final a fost duna Pyla, cea mai înaltă dună de nisip din Europa și totodată revelația acestei excursii.


Fiecare etapă a acestui tur a fost frumoasă și din fiecare loc am luat cîteva suveniruri, cele mai prețioase din toate cîte erau: pietre plate de lac, pietre colțuroase de munte, conuri de brad, scoici și conuri de pin.
Ajunși în vîrful dunei am luat cel mai valoros și cel mai perisabil suvenir dintre toate - nisip auriu și fin de dună.
Ne-am umplut toate buzunarele cu nisip, ba chiar am mai turnat niște nisip și în portofel, că după o săptamînă jumătate de plimbat oricum era gol și bătea vîntul prin el.
În cele patru buzunare mici ale noastre am adunat atît nisip fin-auriu cît nu am găsit pe toată Coasta de Azur, cît e ea de azurie, mare, vestită și luxoasă.
Pentru mine Duna Pyla este adevărata Coastă de Aur a Franței.

Buzunare pline de amintiri aurii


Buzunar plin de aminiri

Într-o săptămînă și jumătate am văzut atîtea locuri cît să ne ajungă pentru un an.
În patru buzunare am turnat atît nisip cît să ne ajungă amintirile pînă anul viitor.