joi, 22 aprilie 2010

De ce-am zburat, de ce-aș mai fi hibernat


Inspirat de postarea Klarei mi-am adus aminte de niște povești pe care ni le turnăm în pahare de fiecare dată cînd stau împreună cu Mariana la un pahar de vorbă.
Adus aminte e mult spus, poveștile le trăim în fiecare zi astfel încît nu au răgazul și timpul necesar să se aștearnă cuminți în colțul prăfuit al amintirilor cu povești.

Povestea ei:
Am fugit din cauza sistemului românesc de sănătate care era foarte bolnav, aproape în metastază.
Nu am plecat, pur și simplu am fugit cu disperarea unui om încă sănătos care fuge de holeră, de sărăcie, de o viață agonizantă și mizeră. Am fugit pentru că vreau să trăiesc sănătos și frumos, să-mi păstrez integritatea morală și să nu trebuiască să trăiesc din banii oamenilor mai săraci decît mine care își vînd sufletul la cursul de schimb sanitar pentru a-și găsi alinarea suferințelor.

Tu Liviu tu, am fugit pentru că din salariul de rezident de 7 milioane de lei abia îmi puteam plăti întreținerea pe timpul iernii și îmi era rușine să le mai cer părinților bani.
Am fugit pentru că după ce am terminat două facultăți nu îmi puteam permite să îmi cumpăr struguri și să ies în oraș atît cît mi-aș fi dorit.
Am fugit pentru că știu să fac un singur lucru și aici în țară e foarte greu să îl faci cinstit. Sincer. Am fugit pentru că am fost învățată să merg drept și nu să mă învîrt ocolitor și nu mă pot adapta sistemului actual.


Poveste mea:
Da, te înțeleg.

Eu nu am profilul psihologic al unei păsări călătoare ci mai degrabă al unui urs carpatin ursuz care atunci cînd vine iarna grea se închide în bîrlogul lui în sine, în așteptarea primăverii.
Din punct de vedere material știi că aveam suficient cît să duc un trai decent iar profesional nu a trebuit să mă "învîrt" niciodată. Acum cîțiva ani cînd am văzut că nu mai mergeam bine pe drumul inițial, am luat-o de la capăt pe un alt drum. In domeniul IT se poate face lucrul ăsta și este un proces cît se poate de natural. Sunt altfel de drumuri, puțin mai bine asfaltate.
La tine e mai greu, dacă nu imposibil. Voi aveți drumuri dar sunt minate și dacă mergi drept...

Știi, eu nu am plecat și nici nu am fugit.
Eu am venit după tine, pe drumul tău. Am venit pentru că singurul lucru care îmi lipsea...erai tu.
- Îți mai torn puțin vin?


Povestea ei este absolut aceeași cu povestea altor sute de medici care emigrează anual în țări mai sănătoase.
Povestea mea este absolut aceeași cu povestea altor sute de urși carpatini care au învățat să zboare. Cu avionul.

Zborul ei a fost un drum lung și anevoios trebuind să treacă pas cu pas peste multe piedici și dificultăți. Numai ea știe prin ce a trecut.
Zborul meu a fost și el un zbor anevoios că mi-e o frică "de avion" de numa'.

Se pare că nici aici nu migrează vestiții cîini cu colaci în coadă de care toată lumea vorbește ca i-a văzut zburînd pe undeva. Ei nu sunt altceva decît esticii urși carpatini care fac pe coadă de frică în zbor.

Cert e că odată ce inveți să zbori nu o să-ți mai dorești să stai vreodată în vizuină hibernînd pînă la primăvara salvatoare. Si asta este adevărat pentru urși cît mai ales pentru păsările călătoare.

- Și spune-mi țușcă dragă, dacă repară oamenii ăia răi drumurile alea minate, zburăm înapoi în locurile noastre natale, în bîrlog?
- Imi mai torni puțin vin te rog?
- Da, cred că ai dreptate.

Moralele poveștii, că sunt mai multe, ar fi:
- urșii pur și simplu nu știu sa zboare
- cu suficientă bătaie de cap din partea țuștilor călătoare, urșii pot fi învățați să zboare (adaptarea românească a proverbului chinezesc "with enough thrust, pigs can fly")
- după ce învață să zboare urșilor încep să le crească încet încet pene în loc de blană
- urșii își schimbă blana, dar năravul lor rămîne același.

Dar despre urșii învățați de rățuște să zboare, în episodul următor al poveștii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu