luni, 26 aprilie 2010

Puncte de vedere


Cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut au fost...cele care au avut multe spații verzi și cît mai multe bănci.


Vedere din Brugge - Parcul Minnewater



La a doua vedere


Arhitectura caselor, a muzeelor, a palatelor, catedralelor si bisericilor, a unui oraș în general, oricît de frumoasă ar fi, ajunge să mă obosească la un moment dat. Energia și încîntarea pe care mi-o transmite noul din fiecare stil arhitectonic, ajunge să mă satureze și să nu mă mai miște. Noul începe să devină familiar, aceleași ogive, aceleași volute, aceleași bolți reci și înalte, aceleași tonuri de gri și cărămiziu.
Cel mai bine observ asta cînd privesc fotografiile făcute și le analizez. Cu greu găsesc cîteva care să îmi transmită ceva. Parte din asta se datorează faptului că înțeleg puțin din istoria acelor construcții și din stilul arhitectonic însuși și asta deși îmi plac formele, simetriile, proporțiile dintre elemente.
A-ți plăcea nu e suficient, trebuie să și înțelegi și să-ți cultivi plăcerile.
O altă parte se datorează faptului că fotografiile sunt banale, dar asta este altă discuție.

La un moment dat monumentele istorice și culturale ajung să fie o înșiruire de obiective bifate pe harta turistică a orașului.
- Ok, deci am văzut asta și aia, apoi alea 3 că erau una lîngă alta și le-am făcut repede. Mai trebuie să ajungem și la alea două de acolo și apoi eu zic că am văzut cam tot ce era de văzut pe aici.
- Incotro o luăm mai departe?

Văzute în exces și mai ales într-un ritm alert monumentele devin locuri comune.
Și atunci vin în ajutor verdele și băncile.
Verdele, adică substitutul pentru natură, natural, animat, viu.
Verdele grădinilor din jurul palatelor, verdele copacilor și spațiilor verzi de pe marginea drumurilor pietruite și la un loc de cinste verdele parcurilor.
Băncile, adică substitutul pentru repaos, reflexie și înțelepciune.

O dată ce ajungi în parc ritmul pașilor devine altul, mult mai lent. Nu mai alergi de la o catedrală la alta, totul se scurge încet, în tihnă.
Peste tot e verde, altul mereu, și nu îți trebuie hartă ca să îl parcurgi.
- Lasă-te sedus, te conduce verdele peste tot.

Verdele de aici e opusul verdelui de la semafor. Nu te grăbești să treci mai departe pînă la următoarea intersecție, ci stai liniștit observînd tot ce te-nconjoară. Te oprești.
Atunci cînd îți propui să vezi un oraș aproape că nu îți permiți luxul de a sta.
Ai timp să observi oamenii din jur și nu doar să-i privești cu coada ochiului să nu dea peste tine.
Ai timp să vezi că unii din ei chiar sunt fericiți și nu doar bucuroși că și-au mai cumpărat "o plasă".

Ai timp să te odihnești și să cedezi în sfîrșit ispitei care ți-a făcut ochi dulci de atîtea ori dar căreia nu i-ai putut ceda pentru că mai aveai de văzut încă 4 locuri.

Ai timp să-i cedezi ispitei, băncii care te cheamă să te așezi pentru că e singură și are nevoie de cineva să-i povestească cîte locuri frumoase a vizitat în acel oraș și pe care ea nu le-a văzut niciodată, decît din auzite, de zeci de mii de ori.

Nu mai știu cîte obiective turistice am văzut în Brugge și care a fost numele lor exact, dar știu că l-a sfîrșit m-am așezat pe o bancă și am stat preț de o vedere verde.


Vedere verde de pe bancă

Dacă cineva a pus undeva o bancă înseamnă că merită să stai preț de cîteva minute să te așezi pe ea și să înțelegi ce a văzut cel care a pus-o acolo.
O bancă este un monument de înțelepciune care nu este marcat pe nici o hartă turistică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu