sâmbătă, 31 martie 2012

Viața este afară


Cînd eram mic, viața era afară.
Știam instinctiv lucrul acesta, era înscris în codul genetic de copil.
De fiecare dată cînd eram înăuntru, fie că eram în casă sau în clasă, nu mă simțeam în largul meu.
Întors de la școală, abia așteptam să îmi fac neglijent tema de casă pentru ca apoi să ies afară măcar o oră  și să mă joc.

Atunci nu era nimic mai trist decît să vezi un copil stînd la geam uitîndu-se la ceilalți cum se joacă.
- Hai, nu vii afară?
- Nu pot, nu mă lasă mama, mai am de învățat.

Jocul era mereu afară, în casă stăteau doar cei care aveau părinți cicălitori și teme de făcut.
Copilăria și pubertatea mi-am petrecut-o afară.


Adolescența, în schimb, mi-am petrecut-o în casă refuzînd să mai ies afară. Apăruse un altfel de partener de joacă cu care eu nu știam să mă joc. Apăruseră fetele.
Viața continua să fie afară, însă regulile jocului se schimbaseră iar eu nu știam să îl mai joc.
Rămăsesem copil.

Perioada maturizării a continuat în același registru de inadaptare, dar apăruse în schimb un altfel de viață la care m-am adaptat repede.
Apăruse viața virtuală cu o grafică mai mișto.
Viața se mutase înăuntru iar eu nu mai eram copil.

Am jucat acest joc al vieții virtuale mult timp și probabil că l-aș mai fi jucat ani buni dacă nu aș fi cunoscut-o pe M. și nu aș fi venit în Franța.

In Franța urmez acum un tratament de recuperare și reeducare pe bază de ieșiri repetate în natură, program ce poartă numele "Viața este afară".

Imediat cum s-a anunțat la știri că a venit primăvara, ne-am scos de la naftalină biciletele, le-am curățat lanțurile de rugină, le-am împachetat în portbagaj și am plecat cu ele să ne plimbăm pe malul rîului Escaut.

Biciclete pe malul rîului Escaut

Desigur, ne-ar fi plăcut ca să fie 3 sau mai multe biciclete, dar despre oameni și locuri cu o altă ocazie.
Pînă una-alta a trebuit să ne mulțumim cu compania cîtorva lebede, care după ce au auzit că sîntem români s-au grăbit să-și ia zborul, deși sincer nu ne era foame deloc.

Lebădă decolînd

Oscilăm mereu între viața de afară și cea de dinăuntru, între real și virtual, între a ne deschide sufletul și a-l ține închis.
În ceea ce mă privește, de fiecare dată cînd am stat înăuntru cu sufletul închis într-o realitate virtuală, nu am trăit de fapt nimic.
Cînd eram mic știam că viața este afară și acum încerc să învăț lucrul ăsta.

3 comentarii:

  1. Oh, da, adevarata viata este afara! Desi nu-mi plac mustele, primavara ma dezmortesc imediat ce dau de caldura si raze de soare, asemeni mustelor :) Cu oarecare invidie privesc bicicletele si lebedele... de data asta la noi primavara e mult mai intarziata decat de obicei. Spor la pedalat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru urari!
    Bicicletele noastre cu greu pot fi invidiate, sint cu putin mai rapide decit mersul pe jos, si pe cit sint de impachetabile, pe atit sint de greu de pedalat, cel putin la deal.
    Lebedele au venit odata cu schimbarea peisajului si si noi le invidiem cind le vedem cit de nonsalant si gratios se plimba pe lac.
    O primavara frumoasa, afara, si tie!

    RăspundețiȘtergere
  3. da, la noi cu vreu se poate numi viata ceea ce se petrece afara...stim cu siguranta ca ce e inauntru nu e viata, dar uneori iesitul ma sperie: unu, ca acum nu prea mai sunt conditiile propice vietii cum o stim noi (daca ma gandesc la "evolutia"(?) tehnologica), si doi, mai rau chiar, ca uneori afara inseamna sfarsitul vietii (daca ma gandesc la "evolutia" umana). Dar, la urma urmelor, raman cu ideea, care e minunata...(aici cu greu gasesti verdele din poza ta, poate doar cel de pe produsele frumos ambalate

    RăspundețiȘtergere