Viața este afară

Cînd eram mic, viața era afară.

Știam instinctiv lucrul acesta, era înscris în codul genetic de copil.

De fiecare dată cînd eram înăuntru, fie că eram în casă sau în clasă, nu mă simțeam în largul meu.

Întors de la școală, abia așteptam să îmi fac neglijent tema de casă pentru ca apoi să ies afară măcar o oră  și să mă joc.

Atunci nu era nimic mai trist decît să vezi un copil stînd la geam uitîndu-se la ceilalți cum se joacă.
- Hai, nu vii afară?
- Nu pot, nu mă lasă mama, mai am de învățat.

Jocul era mereu afară, în casă stăteau doar cei care aveau părinți cicălitori și teme de făcut.
Copilăria și pubertatea mi-am petrecut-o afară.


Adolescența, în schimb, mi-am petrecut-o în casă refuzînd să mai ies afară. Apăruse un altfel de partener de joacă cu care eu nu știam să mă joc. Apăruseră fetele.
Viața continua să fie afară, însă regulile jocului se schimbaseră iar eu nu știam să îl mai joc.
Rămăsesem copil.

Perioada maturizării a continuat în același registru de inadaptare, dar apăruse în schimb un altfel de viață la care m-am adaptat repede.

Apăruse viața virtuală cu o grafică mai mișto.
Viața se mutase înăuntru iar eu nu mai eram copil.

Am jucat acest joc al vieții virtuale mult timp și probabil că l-aș mai fi jucat ani buni dacă nu aș fi cunoscut-o pe M. și nu aș fi venit în Franța.

In Franța urmez acum un tratament de recuperare și reeducare pe bază de ieșiri repetate în natură, program ce poartă numele "Viața este afară".

Imediat cum s-a anunțat la știri că a venit primăvara, ne-am scos de la naftalină biciletele, le-am curățat lanțurile de rugină, le-am împachetat în portbagaj și am plecat cu ele să ne plimbăm pe malul rîului Escaut.

Biciclete pe malul rîului Escaut

Desigur, ne-ar fi plăcut ca să fie 3 sau mai multe biciclete, dar despre oameni și locuri cu o altă ocazie.

Pînă una-alta a trebuit să ne mulțumim cu compania cîtorva lebede, care după ce au auzit că sîntem români s-au grăbit să-și ia zborul, deși sincer nu ne era foame deloc.

Lebădă decolînd

Oscilăm mereu între viața de afară și cea de dinăuntru, între real și virtual, între a ne deschide sufletul și a-l ține închis.

În ceea ce mă privește, de fiecare dată cînd am stat înăuntru cu sufletul închis într-o realitate virtuală, nu am trăit de fapt nimic.

Cînd eram mic știam că viața este afară și acum încerc să învăț lucrul ăsta.

Migdali înfloriți și biciclete vesele în Amsterdam

Cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut au fost .... cele vizitate primăvara.

Am ajuns în Amsterdam cu cîteva săptămîni prea devreme, cînd primăvara încă nu sosise. Chiar și așa orașul are un farmec aparte așa cum îi stă bine unui oraș turistic. Pentru a-l înțelege mai bine trebuie neapărat parcurs cu bicicleta, așa cum fac zilnic zeci de mii de olandezi.
Nu am văzut oameni mai fericiți nici în cele mai scumpe mașini din lume așa cum am văzut pe biciclete.
Primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am întors în Maubeuge a fost acela de a ne cumpăra două mașini scumpe biciclete.
Tot în Amsterdam am văzut și cele mai frumoase biciclete blonde, singure, înafară de prietena mea. Care evident nu e singură.
Am mai văzut și cîteva biciclete duble, mixte, dar alea nu mi-au plăcut, fiind prea duble pentru gustul meu.

Mai sus în plan secund sunt niște ramuri de migdal înflorit în fața Muzeului Van Gogh din Amsterdam. În fața ramurilor, bine încadrați, stau doi turiști fericiți că le-a venit și lor în sfîrșit rîndul să se fotografieze lîngă tabloul lor preferat, Almond Blossom.
Culorile sunt însă șterse, tabloul original fiind mult mai plin de viață, cu un cer albastru-azur-străveziu , ca mai jos:

Almond Blossom

Poze cu biciclete blonde, singure nu am, aparatul meu foto fiind de o moralitate exemplară și are un senzor ce obturează diafragma chiar înainte de declanșare cînd detectează o astfel de ipostază insolită.

Am în schimb 24 de poze complet întunecate pentru cei interesați.