sâmbătă, 4 septembrie 2010

Lebădă plimbîndu-se cu pluta pe lac

Pe unul din lacurile grădinilor din Annevoie, Belgia, trăiește un cuplu de lebede negre. Cei doi și-au construit cuibul pe o plută din lemn care a fost prinsă de mal prin intermediul unei frînghii groase. Pluta trebuie să o fi primit moștenire de la părinții lor deoarece era suficient de veche încît să fie la a 4-a generație de lebede.

Tot timpul cît am observat-o a stat în cuib pe ouă mișcăndu-și încontinuu gîtul pentru a aranja cu ciocul bucățile de lemn dimprejur.
La un moment dat a prins cu ciocul bucata de frînghie cu care era prinsă pluta și a văzut că o poate mișca.
Cred că materialul flexibil din care este făcută o frînghie i-a atras atenția pentru că poate fi un material foarte bun de a construi un cuib. Dacă aș fi fost în locul ei și eu aș fi gîndit la fel.


Lebădă pe plută pe lac

Întrucît frînghia nu dădea semne că vrea să se alăture cuminte celorlalte bucăți de lemne care formau deja cuibul, s-a dat jos din cuib și s-a apucat de treabă.
A prins ferm frînghia și a început să tragă zdravăn de ea cu putere.

Lebădă cu pluta pe lac

A tras cu suficientă putere încît să deplaseze pluta cîteva zeci de centrimetri, provocînd astfel mici valuri pe suprafața lină a lacului. Mișcarea plutei era perceptibilă cu ochiul liber dacă priveai suficient de atent, iar în vizorul aparatului foto era cît se poate de evidentă.
Devenise cît se poate de clar că lebăda se plimba cu pluta pe lac.


Lebădă acostînd pluta la mal

Dacă ar fi continuat efortul cîteva minute s-ar fi apropiat suficient de mal cît să mă pot sui și eu.
Epuizată sau presimțînd pericolul, s-a oprit.

În tot acest timp partenerul ei se plimba liniștit pe lac. Fără plută. Nu părea să fie impresionat de inițiativa ei și nu s-ar fi încumetat să dea și el un cioc de ajutor.
Plimbarea lui liniștită era stricată din cînd în cînd de o lebădă albă cu care împărțeau lacul și care nefiind încîntată de culoarea lui neagră îl alerga mereu atunci cînd se apropia de ea.
Culoarea "pielii" este deci discriminatorie și pentru lebede.

După ce am plecat de pe banca de pe care am privit mișcările ei, el s-a suit pe mal și a început să facă un mic exercițiu de stretching. Acela trebuie să fi fost locul lui preferat.


Lebădă pe mal

Poate că imediat urma să înceapă tura lui de stat pe cuib și își făcea ultimele exerciții de pregătire.

sâmbătă, 28 august 2010

Ultimele amintiri verde turcoaz

Ultimele amintiri din Croația. Parcul național Plitvice.
Gri. Verde. Turcoaz.

Înnorare gri verzui

Turcoaz verde

Verde turcoaz

miercuri, 18 august 2010

Încercare de amurg lapidar în Dubrovnik

Amurg lapidar. Gravat în piatră. Poligonal.

Încercare de tăiere a fotografiei, de a o șlefui tăind din fiecare latură. Încercare de tăiere din zidurile laterale pentru a scoate în evidență crepusculul. Conturul acoperișului secționează planul cerului dîndu-i o formă poligonală. Pe cer, păsări grăbite să prindă ultimele raze de soare. Pe pămînt, oameni liniștiți care nu se grăbesc niciunde. Oameni ce au fost tăiați la montaj pentru că erau viu colorați și nu se asortau cu pereții gri.


Amurg lapidar

Amurg lapidar. Vertical.

Amurg lapidar vertical

Dacă aș fi o perioadă a zilei aș fi amurg și m-aș asorta cu pereții gri-albăstrui.

marți, 17 august 2010

Expoziție de fotoamintiri tridimensionale


Din fiecare călătorie pe care o facem luăm cu noi amintiri, fotoamintiri și suveniruri.
Una din fotoamintirile luate din Croația a fost o suită de suveniruri înșirate liniar pe o bucată de ață, la taraba unui vînzător din Dubrovnik.
În planul îndepărtat se întrevăd siluetele clădirilor în binecunoscutul stil mediteranean precum și silueta interpusă a unui pin care estompează albastrul deschis al cerului, cum altfel decît mediteranean.
Din suvenirurile înșirate pe ață lipsesc cele cu marea și pereții stîncoși abrupți care o înconjoară, acele suveniruri vînzîndu-se repede ca berea rece.


Fotoamintiri unidimensionale pe ață


Fotoamintirea următoare are o dispunere bidimensională, rupestră, suvenirurile crescînd practic direct pe pereții palatului Dioclețian din Split ca niște plante agățătoare extrem de colorate.


Fotoamintiri bidimensionale rupestre


Aceeași expoziție de amintiri în aer liber am întîlnit-o și la Rovinj.
De data asta suvenirurile au fost grupate, aranjate, curatorul expoziției fiind mult mai elaborat în așezarea fotoamintirilor pe "simeze". Faptul că toate au fost înrămate arătă o dată în plus atenția pentru detaliu, știut fiind că rama îi conferă unui tablou impresia de obiect desăvîrșit, terminat iar ochiul poate percepe mai ușor și mai profund spațiul vizual încadrat.



Fotoamintiri bidimensionale pe simeze

Dintre toate aceste amintiri, preferata mea este suita de fotoamintiri liniare care se mișcă ușor în adierea blîndă a vîntului. Această mișcare face ca în mintea mea, ele să devină tridimensionale.
Sunt amintiri care stau să zboare, să se desprindă de frînghia de care sunt legate.
Din păcate mișcarea este doar în mintea mea, fotografia neputînd reda impresia de mișcare.

O fotografie reușită este o fotografie care vorbește de la sine și care nu mai are nevoie de nici o explicație. Eu nu am fost în vacanță să iau fotografii, că abia știu să țin noul aparat în mînă.
Eu am fost în vacanță să iau fotoamintiri.

luni, 9 august 2010

Cu trăsura la furat de amintiri

Ultima oară cînd am fost în Brugge, a treia oară, ne-am plimbat cu trăsura. Bănuiesc că este cel mai frumos și mai scump mijloc de transport local. Atît de frumos încît am fi vrut să ne întoarcem cu trăsura înapoi în comuna noastră și atît de scump, încît, după calculele mele, ne vom mai da a doua oară peste 3 ani, imediat după ziua de salariu.
După ce m-am dat jos din trăsură și am achitat onorariul și bacșișul vizitiului am simțit că trebuie să mai iau ceva ca să fim chit. Așa că am pus mîna și am furat ceva.
Deși nu am obiceiul să fur prea des, de cele mai mult ori furîndu-mi doar propria căciulă, de data asta nu m-am putut abține.
Într-un moment de neatenție, în timp ce vizitiul își căuta, zîmbind, următorul client în mulțimea de turiști, am pus mîna ...pe aparat ...și am furat următoarea fotografie.

Vizitiu în Brugge

Nu este o fotografie făcută, nu este o fotografie luată, ci este o fotografie furată. Furată pe furiș. Furișată. La un timp de expunere de 1/125 toată operațiunea nu trebuie să fi durat mai mult de 8 ms, atît de rapid am fost. Vizitiul nici nu a apucat să clipească.
Imediat după ce am săvîrșit infracțiunea am știut atunci, pe loc, că am furat ceva prețios. O amintire.

După ce am prins puțin curaj am vrut să reeditez isprava și să fur și privirea calului care a avut amabilitatea să ne plimbe prin oraș preț de vreo jumătate de oră și 40 de euro. Din păcate acesta știa foarte bine năravul turiștilor cu aparate foto legate de gît și avea puși ochelarii de cal. Nu a fost chip sa-l păcălesc, nu am putut să-i fur privirea ascunsă mereu în spatele ochelarilor de protecție.

Ochelari de cal

Cînd eram mic, pentru că de acolo mi se trag toate, mergeam uneori cu bunicul cu trăsura să împărțim colete și scrisori oamenilor din satul Ghigoiești și alte sate vecine. Trăsura nu era nici pe departe atît de impozantă, nu era acoperită, nu avea frîne, nu avea lumini, avea doar un felinar pe care îl lăsam noaptea atîrnat în spate să nu dea mașinile peste noi, avea roți din lemn cu fier pe margine și fără cauciuc care să amortizeze șocul. Mai avea un cal care se numea Mișu.
Era singura trăsură din sat.
Seara, cînd intra pe poartă, era cea mai frumoasă trăsură din lume. Abia așteptam să mă sui, să mă plimb puțin cu ea pînă la capătul curții și să văd dacă nu cumva în lada trăsurii se ascundeau mere, pere sau ciocolată. Bunicul era poștaș iar eu aveam funcția de nepot de poștaș, funcție care era mai mereu răsplătită cu cîte un măr, o pară sau o ciocolată.
Trăsura aceea vopsită în albastru deschis există și acum. Ea stă ascunsă în fundul ogrăzii, martor tăcut al treceri timpului. Fiecare poveste despre ea începe cu
- Îți mai aduci aminte cînd erai mic și mergeai cu bunicul cu poșta.
......
- Da, îmi mai aduc aminte.
Așa se termină de fiecare dată povestea.

Norocul vizitiului din Brugge a fost că nu a mai stat mult pe acolo, că altfel, la următorul moment de neatenție aș fi luat hățurile în mîna dreaptă, biciul în mîna stîngă și ... diiii Mișule. Dus aș fi fost. Să mă dau și eu cu trăsura de restul banilor și mai ales ... de restul amintirilor.

luni, 14 iunie 2010

Underwater love

Am primit astăzi următorul link http://www.feeder.ro/2010/06/12/underwater-base-jump/ de la o sursă anonimă care ține să fie citată drept D. Mulțumesc, Dragoș.
Videoclipul îl arată pe fostul campion mondial la scufundări Guillaume Nery scufundîndu-se și apoi escaladînd Dean's Blue Hole, cea mai adîncă groapă albastră din lume, așa cum apare în majoritatea surselor, nu și în wikipedia.



Genul acesta de sport este unul extrem, în care trebuie să fii mereu într-o continuă luptă cu propriile limite umane. Ca orice domeniu, free diving-ul își are regulile si categoriile și recordurile lui. Dar acest videoclip nu este despre așa ceva.
Videoclipul este ficțiune așa cum o arată și descrierea, iar starea pe care ți-o transmite imersiunea în abisul gropii albastre care devine treptat treptat întunecată este extraordinară.
Fundalul sonor e abisal ca fundalul acvatic.
În adîncuri singura muzică pe care o auzi e cea a timpanelor care încep să cedeze sub presiunea apei și care încep apoi să îți apese parcă pe creier. Nu este o muzică plăcută pentru că nu este muzică, sînt doar unde sonore care circulă de 4 ori mai repede decît în aer și care se lovesc de timpanele și așa istovite de durere.
Fundalul sonor Archive - You make me feel te transpune în altă lume, într-o lume de poveste, și te face să simți că totul vibrează în perfectă armonie cu gîndurile din mintea ta.

Your love is like no other
I want no other lover
Our love will be forever
You make me feel (bis bis Abis Abis)

Ești transpus fără să vrei într-o lume în care totul pare atît de ușor, fundul abisului e atît de ușor de atins, trebuie doar să te lași purtat de val și de muzică și de abis și o să ajungi acolo. Și odată ajuns acolo vei găsi resursele să te cațări înapoi, cu mîinile goale, dintr-o singură încercare, singur și vei ajunge să iei acea gură de oxigen de care ai atîta nevoie.
Trecînd peste conotațiile comerciale ale clipului, el spune o poveste. Free fall.
Este o poveste de dragoste. Underwater love.