ça tire ou satire? aceasta-i intrebarea

Acum, cind o natiune intreaga este in doliu, cred ca merita reflectat putin asupra rolulului important al satirei intr-o societate civilizata.
Satira este un mod hidos de a pune intrebari incomode pentru a combate defectele hidoase si tabuurile unei societati.
Doar cei care sint prizonierii ignorantei, prejudecatii si indoctrinarii nu pot vedea intrebarile din spatele caricaturilor grotesti.
Stim prea bine ca cele doua marionete imbecile care au comis atacul las sint, de altfel, prizonierii indoctrinarii radicale islamiste.
Satira nu apartine categoriei frumosului, dar intrebarile sint frumoase.
Si cit de frumoasa este intrebarea retorica pe care am descoperit-o astazi - ça tire ou satire? ( sursa http://choualbox.com/WHggX)

Ilustratie de Jean Jullien

Daca intrebarile nu pot avea limita, cred ca limita satirei si a caricaturii e data de dimeniunea defectului hidos pe care il combate.
Din punctul meu de vedere, caricaturile radicale din Charlie Hebdo nu au depasit limita pentru ca ele combat radicalismul islamic, fanatismul si dogmatismul.
Cred ca e timpul ca religia si divinitatea sa inceteze sa mai fie un subiect tabu pentru ca noi le-am creat si tot noi le vom distruge fiind la fel de perisabile ca insasi civilizatia noastra.

Dieu est mort ! Dieu reste mort ! Et c'est nous qui l'avons tué ! - spunea filozoful.
Imbecilii aia doi si-au impuscat Allah-ul strigind "Nous avons tué Charlie Hebdo" si "Nous avons vengé le prophète".
Allah a murit pe loc.
Charlie e noul "Allah" al unei societati mai libere si mai civilizate.
N'est-ce pas ironique?

Cum ar fi ca peste citva timp sa ridem fanatic citind cu religiozitate Charlie Hebdo, sa avem pe pereti de-asupra capului tabloul iconoclast al ultimului numar divin din Charlie Hebdo si sa murim de ris pe seama ideologiei caricaturale a marelui Charlie?

Je suis Charlie, un Charlie la fel de naiv si nonsalant precum Wolinski si Cabu, doi din caricaturistii ucisi, pe care i-am descoperit acum si pe care ii gasesc geniali si incapabili de ura.
Cred in continuare ca intr-o zi sinceritatea si tandretea vor cuceri lumea si plec capul cu piosenie in fata celor 12 martiri si ma inchin noului meu idol al libertatii de gindire si de exprimare: Charlie.

Despre începutul unei noi lumi. In trei.

Sîntem făcuți din începuturi și sfîrșituri, avem scris asta în codul nostru genetic. Universul însuși e făcut dintr-un început și își are scris sfîrșitul în codul lui genetic.

Citisem undeva, odată - "Relaxează-te, Universului nu îi pasă de tine!".

Si-atunci m-am relaxat.

Dacă ar fi fost înțelepți, mayașii ar fi trebuit să scrie lucrul acesta evident în calendarul lor în loc să facă previziuni despre viitor și mai ales despre sfîrșitul viitorului. Poate ar fi trăit mai mult și mai bine dacă ar fi urmat o astfel de cale, relaxantă.

În ceea ce ne privește, mayașii au avut dreptate. Sfîrșitul lumii a fost pe 21 Decembrie 2012.

Pentru noi a fost sfîrșitul unei lumi pentru că ziua imediat următoare, 22 Decembrie 2012, a fost începutul unei noi lumi.

E începutul unei lumi în 3, e începutul unei lumi despre care simțim că nu știm nimic, dar despre care o să învățăm în fiecare zi puțin cîte puțin.

Micul nostru mini-Univers

E începutul unui mini-Univers. Al nostru și al celor apropiați, din mini-Universurile învecinate.

Singurul lucru care îl face special și relevant în momentul de față este faptul că este al nostru.

Privind spre viitor nu pot să fac nici o previziune, nici măcar despre mini-Universul nostru mic. Pînă acum m-am uitat în urmă și am văzut cît e de greu să faci previziuni și interpretări corecte despre trecut.

Nu mai știu ce am făcut de sfîrșitul lumii dar știu ce am făcut în fiecare minut din prima zi din noul nostru început.

A fost cel mai frumos început din viața noastră, un început pe care îl doresc din tot sufletul tuturor celor care sînt dornici să înceapă o viață în 3.

Niciun efort nu trebuie considerat prea mare!

Il privesc si vreau să-i spun doar atît - Hai puiuț, liniștește-te, mini-Universul tău te iubește!

O zi de pelerinaj la Keukenhof

Paradisul este un loc pe Pamînt.

Cuvîntul "paradis" provine din termenul persan pairidaeza (sursa : wikipedia), care înseamnă "spațiu închis" și care desemna o grădină înconjurată de ziduri care să o protejeze de vînturile uscate și arzătoare ale deșertului. Imaginea paradisului este o imagine a fericirii așa cum și-o imaginau oamenii acelor locuri aride și era un loc plin de verdeață, de apă și de păsări. 

O oază plină de viață într-un ocean de nisip.

In timp, acest simbol al fericirii absolute a fost împrumutat și de alte civilizații și religii, iar Paradisul a evoluat și a fost suit treptat, treptat, în cer, unde a rămas pînă în zilele noastre.

In timp ce filozofii acelor vremuri se chinuiau să găsească fericirea aici, pe Pămînt, luptîndu-se cu bucuriile iluzorii, frivole ale vieții, religia a rezolvat repede această problemă și a cocoțat fericirea eternă sus în cer ca să nu mai poată să ajungă nimeni la ea.

Nefiind filozofi și mai degrabă frivoli, noi am găsit imaginea Paradisului într-un pliant în care scria simplu :
Keukenhof - Le plus beau jardin printanier du monde.

Ceea ce ne-a convins să vizităm grădina de primăvară din Keukenhof nu au fost cuvintele, ci imaginile care le însoțeau.

Imediat cum am intrat pe poarta grădinii ni s-a pus așa, din senin, un zîmbet laaarg pe chipurile noastre.
De fapt, nu, mint, ca să fiu sincer, ni s-a pus așa, din senin, un zîmbet laaaaaarg pe chipurile noastre încît am pus repede mîna la gură să nu care cumva să ne vadă cineva.

- Incredibil !
- Incredibil !

Apoi am luat mîna de la gură cînd am realizat că la fel de tare zîmbeau și cam la fel trebuiau să fi spus și celelalte sute de persoane care asistau pentru prima oară sau pentru a zecea oară la acest minunat spectacol floral de primăvară.

Keukenhof impresionează prin alternanța de frumusețe studiată și frumusețe naturală a aranjamentelor florale, prin diversitatea tematică a grădinilor, prin exploziile de culoare ale florilor, ale lalelelor în principal, prin combinațiile inedite de nuanțe, toate acompaniate de ciripitul  încîntător al păsărilor.

Keukenhof este mai mult decît o grădină frumoasă de primăvară, este, poate, unul din cele mai frumoase locuri de pelerinaj din lume. Ceea ce mă face să cred lucrul acesta este faptul că toată lumea zîmbește laaaaaarg și toată lumea este fericită. 

Am văzut zîmbind pînă și cîțiva fotografi încrîncenați care de obicei crîșneau din dinți și își încruntau fruntea de fiecare dată cînd se interpunea cineva în cadrul lor special ales și intens analizat în prealabil. Iar asta, e mare lucru.

Am făcut cîteva sute de fotografii, una mai încrîncenată decît alta, iar mai jos sunt cîteva din cele mai îndîrjite, mai crîșnite din dinți și mai încruntate din frunte.

Sfatul meu este să nu vă luați după ele, că sunt făcute de un diletant, și să mergeți să vizitați această grădină în perioada aprilie-mai.

Primăvară

Keukenhof

Floare curgătoare

Flori, fete și băieți

Lalele incandescente

Margaretă

Petaledelalele

Familie de lalele

Cîmp în flăcări

Lumină florală

Pelerinajul este o călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfînt.

După cugetări din ce în ce mai sforăitoare la ore din ce în ce mai tîrzii, încep să cred ca singurul lucru rămas sfînt pe acest Pămînt este Natura și că singurele locuri de pelerinaj autentic sunt frumusețile naturale ale lumii.

O zi de pelerinaj la Keukenhof ne-a fost suficient ca să înțelegem că Paradisul a rămas un loc pe Pămînt așa cum era acum cîteva mii de ani în urmă.

Naiv, anacronic și utopic cum mi-e felul, cred în continuare că într-o zi, sinceritatea, tandrețea și naturelețea vor cuceri lumea.

Pentru asta trebuie, poate,  printre altele, să întindem luuung mîinile și să dăm jos fericirea de acolo sus unde a fost strîmb cocoțată și să o aducem cu picioarele pe Pămînt. Acolo unde e locul ei.

Și așa vom trăi cu toții fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Reperul spiritual al triunghiului de conifere

Îmi place senzația de umilitate pe care o am atunci cînd mă aflu în preajma unor arbori înalți.

Mă liniștește și deși îmi este frică de înălțime, îmi dă imboldul de a mă urca pînă sus și de a vedea lumea din vîrful copacului.

Templul verde al triunghiului de conifere

Am stat în preajma lor minute în șir tot privind în înaltul celor trei vîrfuri care păreau să se întîlnească undeva sus, de-asupra norilor, spre Soare.
Mi s-a părut interesant faptul că fiind foarte aproape unul de celălalt, niciunul nu avea crengi pe partea dinspre ceilalți doi confrați. Aveau deci  jumătate de coroană pe mai bine de două treimi din înălțime, doar partea superioară avînd o coroană completă cu crengi de jur împrejurul trunchiului.

La fel de umil mă simt și cînd mă aflu în apropierea unei catedrale impozante în stil gotic, cum e cea din Köln de exemplu.

De data aceasta însă, spectacolul grandios din fața ochilor mă neliniștește revoltează și îmi dă imboldul de a mă...îndepărta.

Domul din Köln. Templul gri al celor două turle.

Pentru mine, utilitatea acestor catedrale somptuoase este aceea de a servi drept punct de reper fizic atunci cînd ai nevoie să te orientezi într-un oraș pe care nu îl cunoști.

Golită de conținut, de semnificații și de simboluri, catedrala rămîne doar o dovadă a iscusinței arhitecților contrastînd puternic cu vanitatea celor care au dispus ridicarea ei.

In timp ce arborii caută încontinuu lumina soarelui cu frunzele lor și apa ploilor cu rădăcinile lor, catedralele "sădite" de oamenii acelor vremuri se degradează cu fiecare rază de soare și cu fiecare picătură de ploaie.

Pentru mine, copacii aceia divini  au fost adevăratul punct de reper spiritual, așa cum probabil că erau acum cîteva mii de ani în urmă, înainte ca oamenii să înceapă să "sădească" astfel de edificii.

Nu am putut să mă sui în copaci și nici nu am intrat în catedrală, dar dacă ar fi să fiu nevoit vreodată să aleg între "copacul vieții" și "catedrala morții", sper să am înțelepciunea să fac alegerea cea bună.

Filozofia vieții pare a fi simplă pentru un om umil și naiv ca mine : să nu ai încrede în nimic care se degradează la soare și la apă.

Grădina sentimentelor colorate

Grădinile castelului La Chatonnière sunt ca douăsprezece insule care așteaptă să le fie descoperite comorile. Purtînd nume precum grădina abundenței, grădina inteligenței, grădina dansului, a simțurilor, a parfumurilor, a tăcerii, a romantismului, fiecare grădină are un stil și o personalitate aparte.
Spre deosebire de frumusețea sofisticată, atent studiată, perfect geometrică a grădinilor mult mai cunoscutului castel Villandry, cele douăsprezece grădini La Chatonnière afișează o frumusețe naturală în care imaginația umană este perfect completată de simplitatea și spontaneitatea naturii.
Grădinile Villandry au o frumusețe artificială, vanitoasă, în care artiștii peisagiști au încercat să se întreacă pe sine și să depășească frumusețea naturii.
Pentru mine, grădinile Villandry nu sunt frumoase, sunt doar surprinzător de estetice.

Grădina Villandry - estetism geometric

La Chatonnière, grădinile care mi-au atras privirea au fost Grădina Parfumurilor și Grădina Romantismului.
Grădina Parfumurilor este o grădină de maci californieni și de peste o mie de tufe de trandafiri cu zeci de mii de petale de foc arzînd din tulpinile spinoase.

La Chatonnière Grădina Parfumurilor - frumusețe naturală

Comoara acestei grădini o reprezintă tunelul de trandafiri de-alungul căruia sunt presărate sute de tulpini de trandafiri ce stau agățate de bîrnele de lemn care formează structura de rezistență a tunelului.
Călătoria prin acest tunel trebuie să fi durat în jur de o oră, timp în care am făcut cunoștință cu fiecare bîrnă în parte și cu fiecare tulpină de trandafiri. Dus și întors. Și iarăși dus. Si întors. Că nu mă mai lăsam dus.

Grădina culorilor trandafirii

Tunel de trandafiri

Grădina Parfumurilor este în fapt o grădină a jocurilor de culoare.

Ascunsă de priviri indiscrete, Grădina Romantismului atrage prin labirinturile pline de verdeață, prin jocurile aleilor întortocheate care conduc în niște camere secrete cu ferestre înflorite.

Labirintul de verdeață și camerele secrete invită la joc, un joc al simțirii de această dată, un joc în care simțul vizual rămîne important, dar care este doar un mijloc pentru a explora o altfel de lume. O lume a sentimentelor.

Grădina ascunsă a romantismului
Fereastră înflorită

Grădina Romantismului este o grădina a jocurilor de sentimente.

Și pentru că nu de puține ori ne este greu să ne exprimăm sentimentele, și asta nu doar din cauză că suntem mai mult sau mai puțin ingineri, poate că ar fi interesant să ne exprimăm sentimentele (și) prin culori.
Da, sentimentele au culori, de la roșu aprins pînă la cenușiu trecînd prin galben pal și portocaliu.
Și că lucrurile stau așa o dovedește faptul că starea de spirit ne este influențată de culorile din jur, culorile din noi amestecîndu-se cu culorile din exterior, dînd astfel naștere unor culori mai saturate sau mai stinse.

Cele cîteva ore petrecute în grădina La Chatonnière au însemnat tot atîtea ore de terapie prin culoare, o cromoterapie pe care urmează să o studiez în profunzime pentru a înțelege de ce ani la rînd am fost atît de monocrom și am ales să resping culoarea închizîndu-mă într-o cochilie gri din care toate lucrurile capătă nuanțe monocrome.
Răspunsul îl știu, dar nu îl pot spune cu voce tare, pot doar să îl șoptesc la ureche iubitei alături de care am stat în grădina ascunsă și am privit împreună pe fereastra înflorită.

Au înfluturit copacii

Au înfluturit copacii.
In curînd vor înmuguri.
Vor înflori.

Copac înfluturit

Copac înfluturit

Underwater love

Am primit astăzi următorul link http://www.feeder.ro/2010/06/12/underwater-base-jump/ de la o sursă anonimă care ține să fie citată drept D. Mulțumesc, Dragoș.

Videoclipul îl arată pe fostul campion mondial la scufundări Guillaume Nery scufundîndu-se și apoi escaladînd Dean's Blue Hole, cea mai adîncă groapă albastră din lume, așa cum apare în majoritatea surselor, nu și în wikipedia.

Genul acesta de sport este unul extrem, în care trebuie să fii mereu într-o continuă luptă cu propriile limite umane. Ca orice domeniu, free diving-ul își are regulile si categoriile și recordurile lui. Dar acest videoclip nu este despre așa ceva.

Videoclipul este ficțiune așa cum o arată și descrierea, iar starea pe care ți-o transmite imersiunea în abisul gropii albastre care devine treptat treptat întunecată este extraordinară.

Fundalul sonor e abisal ca fundalul acvatic.

În adîncuri singura muzică pe care o auzi e cea a timpanelor care încep să cedeze sub presiunea apei și care încep apoi să îți apese parcă pe creier. Nu este o muzică plăcută pentru că nu este muzică, sînt doar unde sonore care circulă de 4 ori mai repede decît în aer și care se lovesc de timpanele și așa istovite de durere.

Fundalul sonor Archive - You make me feel te transpune în altă lume, într-o lume de poveste, și te face să simți că totul vibrează în perfectă armonie cu gîndurile din mintea ta.

Your love is like no other
I want no other lover
Our love will be forever
You make me feel (bis bis Abis Abis)

Ești transpus fără să vrei într-o lume în care totul pare atît de ușor, fundul abisului e atît de ușor de atins, trebuie doar să te lași purtat de val și de muzică și de abis și o să ajungi acolo. Și odată ajuns acolo vei găsi resursele să te cațări înapoi, cu mîinile goale, dintr-o singură încercare, singur și vei ajunge să iei acea gură de oxigen de care ai atîta nevoie.

Trecînd peste conotațiile comerciale ale clipului, el spune o poveste. Free fall.
Este o poveste de dragoste. Underwater love.

Take nothing but photos, leave nothing but footprints

Pe albia Sambrei, rîul care străbate comuna Maubeuge, s-a format un mic lac înconjurat de copaci și verdeață.

Mic lac pe albia Sambrei

Oază de verdeață

In această oază de liniște și-a cumpărat pămînt și mai ales apă o familie de rațe sălbatice.

În lumea animală e bine știut faptul că planningul familial e bine pus la punct și că nașterile au loc la date fixe și nu după cheful fiecăruia.
Imediat cum a dat căldura, familia s-a pus pe treabă și a adus pe lume 8 rățuște și rățuști.
Puii sunt foarte ascultători la măcăitul mamei și nu ies niciodată din vorba ei.

Rață cu opt pui

In familie pe lac

Este o familie tare reușită și asta în ciuda faptului că tatăl lor rățoi nu pare să se îngrijească prea mult de puful lor. Ce-i drept nu l-am văzut nici bînd bere pe lac cu băieții dar ceva îmi spune că iși trăiește în deplină libertate viața mulțumit că a adus pe lac 8 rățuște și rățuști absolut minunați.
In lumea animală acest lucru e, la fel, foarte bine pus la punct.

Noi doi suntem pur și simplu cuceriți de puișori și mai că ne vine să adoptăm doi dintre ei, o rățușcă și un rățușc.

Cam așa ar fi arătat ceilalți șase, după ce NU am fi primit din partea mamei dreptul de adopție.

Doar șase

Nu avem însă nici pămînt, nici lac și același ceva îmi spune că după un anumit timp m-aș fi văzut bînd bere cu băieții în timp ce rățușca avea grijă de cei doi.
Chiar dacă am fi avut pămînt și lac, lumea lor este acolo așa cum lumea noastră este aici.

Take nothing but photos, leave nothing but footprints.
Aforismul, un crez al lumii fotografice, exprimă cît se poate de limpede regulile de interacțiune dintre lumea animală și lumea noastră umană.

Fotografii respectă cu sfințenie acest crez.
Nu mai ramîne decît ca noi, toți ceilalți, să îl respectăm întocmai.