Caii zburdători și călăreții zburători

Concursul internațional de echitație de la Maubeuge "Jumping International de Maubeuge" desfășurat în perioada 28 Aprilie - 1 Mai, mi-a prilejuit o reîntîlnire extrem de plăcută cu caii.

Despre cai știu foarte puține lucruri, bunicul a avut un cal brun pe nume Mișu pe care l-a vîndut însă imediat după ce a ieșit la pensie. Atunci eram prea mic pentru a înțelege caii.

Din cînd în cînd îmi mai dădea hățurile și mă lăsa pe mine să conduc trăsura, dar asta doar la drumul de întoarcere. Calul știa foarte bine drumul către casă, iar comenzile mele strîmbe cred că îi intrau pe urechi și îi ieșeau repede pe fund, altfel nu-mi explic mirosul urît pe care îl scoatea imediat cum preluam comanda.

Primul lucru pe care l-am învățat despre cai a fost că au pielea extrem de fină și catifelată.

Apoi am învățat pe propia piele că nu trebuie atinși sub burtă pentru că ii enervează și lovesc puternic cu coada și cu piciorul în timp ce își îndreaptă amenințător capul spre tine.

Imediat după am învățat întrebarea " - Nenea, mușcă calul?".

Cu caii nu te poți juca. Sunt prea serioși și prea sensibili.
După ce am învățat asta, o bună bucată de timp nu m-au mai interesat. Îmi găsisem alte animale mai de teapa mea care erau mult mai receptive la jocul meu.

Caii erau pentru oameni mari.

Îi mai admiram de pe după gard, îi mai priveam de la distanță în ochii lor mari, le măsuram din priviri suplețea mușchilor și încercam să îmi imaginez cît sunt de puternici.
Cîți oameni ar fi putut trage la deal căruța plină ochi de fîn pe care caii lui nea Lică o trăgeau atît de greu?
Cîți oameni putere are un cal?
Umbla vorba prin sat că ar vedea dublu prin ochii ăia mari și că de asta se sperie așa ușor.
Cum adică să vadă dublu, dar pe ei înșiși nu tot dublu se văd?

Între timp învățasem diferența exactă dintre "hăis" și "cea" și acum o rețin cu ajutorul asociației "calea cea dreaptă".


Despre caii de la concursul de echitație nu știu nici măcat atît.
Sunt mult mai supli și mai înalți, nu vorbesc limba lui "hăis" și "cea", răspund la niște comenzi din mișcarea hățurilor și a pintenilor greu de observat, își țin impozant capul în piept, urechile sunt într-atît de ciulite încît ai impresia că vor să împungă cu ele.
Simplul fapt de a-i vedea liberi și nu sub povara hamurilor de la căruță, le dă o cu totul altă statură.

Lucrul acesta îl observasem la țară cînd caii erau duși seara la păscut pe deal. Fără hamuri, fără căruța plină de fîn în spate, fără să se opintească ducînd capul în jos, aceeași cai erau mult mai supli și mai înalți. Era o plăcere să îi vezi la pas și parcă puteai citi în ei dorința de a zburda.

Caii de țară sunt făcuți pentru a zburda.

La concursul de sărituri mi-au plăcut momentele în care călărețul pregătește elanul final și declanșează desprinderea. Chiar înainte de desprindere, picioarele din spate ajung aproape la nivelul celor din față, calul arcuindui-se ușor pentru a elibera apoi ca dintr-un resort energia astfel tensionată, desprinzîndu-se de la sol.
Călărețul se ridică aplecîndu-se ușor peste gîtul calului, mutînd centrul de greutate către picioarele din față, deplasare ce ajută în această dinamică a mișcării perfect coordonată.

Caii de rasă sunt făcuți pentru a zbura.

Cal și călăreț desprinzîndu-se

Expresia facială empatică a călărețului o imită uneori pe cea a calului dînd impresia că jocheul e cel care are zăbala în gură.

Călăreț cu figură ecvestră

Cal și călăreț înălțîndu-se

Echitația este poate unicul sport în care femeile se pot întrece cu bărbații.

Ce poate fi oare mai frumos decît o victorie feminină în acest sport ale cărui rădăcini par a veni din înfruntările războinice masculine?
Călărețelor trebuie să le fi curgînd sînge de amazoană prin vine.

Cal și amazoană apropiind-se

Cal și amazoană sărind

Cal și amazoană plutind

Zburătorii

Există o mare diferență între a zburda și a zbura și doar caii și călăreții știu cîtă muncă se află în spatele acestor performanțe.
Spectator comod pe marginea terenului de concurs, nu o să știu niciodată ce înseamnă să îți împarți o mare parte din viață cu un cal învățîndu-l să îți îndeplinească visele de a sări cît mai sus.
Pentru mine însă, diferența care mi-a rămas în mintea de copil este aceea dintre imaginea calului prins între hățurile căruței cu capul plecat și cea a aceluiași cal ducîndu-se seara țanțoș la păscut pe deal.
Liber ca Pegasul cerului.