Din punct de vedere arhitectonic, Centrul Pompidou și Combinatul de la Săvinești se aseamănă destul de mult, cu un mic plus pentru construcția pariziană datorită culorilor mai vii în care au fost vopsite țevile și conductele.
Combinatul de arte plastice Georges Pompidou
Privit din exterior, Centrul Pompidou mi se pare revoluționar de inestetic, nu are un început, ci are zeci de începuturi, nu are o linie dominantă, ci are sute de linii divergente, nu are un sfîrșit, ci are zeci de sfîrșituri.
Pe românește, nu are nici un Dumnezeu.
Materialele folosite și mai ales formele tubulare de la exterior îl fac foarte greu de îngrijit și murdăria instalațiilor este foarte vizibilă, contribuind la aspectul inestetic. In plus, conductele "decorative" din spatele și din celelalte două laturi ale construcției împiedică lumina naturală să intre în interior.
Fațada clădirii este din sticlă, este mai curată, nu este străbătută de nici o conductă petrolieră și este locul prin care lumina pătrunde în clădire, în liniște.
La intrare mă așteptam să fim întîmpinați de niște tovarăși muncitori în halat și cu cască de protecție în cap și imediat după validarea biletului să ni se citească regulile de protecția muncii în incinta uzinei de artă, pentru ca apoi să semnăm de luare la cunoștință și să privim pe proprie răspundere obiectele de artă.
Nimic din toate astea.
Pe cît este de postmodernist pe dinafară, pe atît de spațios, calm, primitor, curat și renascentist este pe dinăuntru.
Documentîndu-mă, am aflat că acesta a fost criteriul pragmatic după care a fost proiectată clădirea. Toate instalațiile au fost montate afară pentru a maximiza spațiul interior util.
Un fel de - come in and find out, à la français.
Am început vizita cu expoziția de artă contemporană, lăsînd-o pe cea de artă modernă pentru final. Fiind încăpățînat, am refuzat să iau ghidul audio, în fond era vorba "doar" despre artă, ce putea fi atît de greu de înțeles pentru un inginer.
După o oră jumătate de rătăciri printre numeroasele obiecte de artă, tablouri, schițe, fotografii, machete și OAN-uri (obiecte artistice neidentificabile) a trebuit să mă așez pe un scaun și să mă reculeg.
Mi-am dat seama că sunt contemporan cu mulți artiști pe care nu îi pot înțelege și pe care poate nu o să-i înțeleg niciodată.
O mare parte din vină îmi aparține.
Nu am avut bunăvoința să iau ghidul audio, nu am avut răbdarea să privesc atent, eram obosit și îmi simțeam fața transpirată, ajunsesem tîrziu și era sfîrșitul programului, culoarele interminabile erau pline de încăperi ce formau un labirint de expoziții în care pierdeam adesea șirul vizitei.
Eram dezorientat.
Nu am fost pregătit pentru această vizită, nu eram bine antrenat.
În fața obiectelor de artă, pentru că nu pot să le numesc opere de artă, eram exact copilul din clasa a 3-a care era obligat să viziteze cu clasa "Combinatul de fibre sintetice de la Săvinești" și să privească toate mașinăriile acelea urît mirositoare cu multe piese în mișcare care făceau un zgomot asurzitor.
Acest lucru ar fi fost ușor de suportat dacă nu ar fi existat și calvarul de a înțelege întregul proces tehnologic care trebuia apoi explicat într-o compunere a doua zi la școală.
Din acea vizită singurul lucru pe care mi-l amintesc este că odată ajunși la un nivel mai înalt am putut să ne uităm cu toții pe fereastră și de acolo nu mai eram înconjurați de celelalte clădiri, una mai înaltă și mai întortocheată decît alta, de acolo puteam vedea în zare și puteam vedea cum pădurea începe să prindă formă și griul începe să devină verde.
Își zice mintea mea în gîndul ei că drama existențială a unor artiști contemporani trebuie să fie aceea că manierismul, renascentismul, impresionismul, expresionismul si alte ism-uri asemenea au fost deja inventate.
Nevoia de a găsi forme de exprimare originale, inovatoare îi împinge poate să adopte stiluri și metode care nu li se potrivesc, să creeze forme în care nu cred și care nu îi reprezintă și în care nu se regăsesc.
Ce este cert este că într-o mare parte din lucrările văzute nu am crezut, nu m-au reprezentat, nu m-am regăsit în ele, nu m-au mișcat și nu m-au metamorfozat.
In fața multor lucrări întrebarea care îmi venea în cap era :
- Cine nu a înțeles să ridice mîna sus !
Ar fi trebuit ca măcar pentru o singură dată să ridic eu primul mîna dreaptă în sus și să aștept ca unul din paznicii acelor lucrări să mă privească și apoi să-i spun :
- Nu vă supărați dar eu nu am înțeles, puteți să-mi mai repetați o dată ce a vrut să spună artistul?
Mi-au atras atenția cîteva lucrări printre care și cea a lui Yaacov Agam - Metamorfoză dublă III, o lucrare în ulei pe o suprafață de aluminiu tridimensională, ale cărei texturi se metamorfozau în funcție de unghiul din care priveai.
Mi-a plăcut jocul de culori, jocul de perspective și simplitatea ideii și a execuției.
Combinatul de arte plastice Georges PompidouPrivit din exterior, Centrul Pompidou mi se pare revoluționar de inestetic, nu are un început, ci are zeci de începuturi, nu are o linie dominantă, ci are sute de linii divergente, nu are un sfîrșit, ci are zeci de sfîrșituri.
Pe românește, nu are nici un Dumnezeu.
Materialele folosite și mai ales formele tubulare de la exterior îl fac foarte greu de îngrijit și murdăria instalațiilor este foarte vizibilă, contribuind la aspectul inestetic. In plus, conductele "decorative" din spatele și din celelalte două laturi ale construcției împiedică lumina naturală să intre în interior.
Fațada clădirii este din sticlă, este mai curată, nu este străbătută de nici o conductă petrolieră și este locul prin care lumina pătrunde în clădire, în liniște.
La intrare mă așteptam să fim întîmpinați de niște tovarăși muncitori în halat și cu cască de protecție în cap și imediat după validarea biletului să ni se citească regulile de protecția muncii în incinta uzinei de artă, pentru ca apoi să semnăm de luare la cunoștință și să privim pe proprie răspundere obiectele de artă.
Nimic din toate astea.
Pe cît este de postmodernist pe dinafară, pe atît de spațios, calm, primitor, curat și renascentist este pe dinăuntru.
Documentîndu-mă, am aflat că acesta a fost criteriul pragmatic după care a fost proiectată clădirea. Toate instalațiile au fost montate afară pentru a maximiza spațiul interior util.
Un fel de - come in and find out, à la français.
Am început vizita cu expoziția de artă contemporană, lăsînd-o pe cea de artă modernă pentru final. Fiind încăpățînat, am refuzat să iau ghidul audio, în fond era vorba "doar" despre artă, ce putea fi atît de greu de înțeles pentru un inginer.
După o oră jumătate de rătăciri printre numeroasele obiecte de artă, tablouri, schițe, fotografii, machete și OAN-uri (obiecte artistice neidentificabile) a trebuit să mă așez pe un scaun și să mă reculeg.
Mi-am dat seama că sunt contemporan cu mulți artiști pe care nu îi pot înțelege și pe care poate nu o să-i înțeleg niciodată.
O mare parte din vină îmi aparține.
Nu am avut bunăvoința să iau ghidul audio, nu am avut răbdarea să privesc atent, eram obosit și îmi simțeam fața transpirată, ajunsesem tîrziu și era sfîrșitul programului, culoarele interminabile erau pline de încăperi ce formau un labirint de expoziții în care pierdeam adesea șirul vizitei.
Eram dezorientat.
Nu am fost pregătit pentru această vizită, nu eram bine antrenat.
În fața obiectelor de artă, pentru că nu pot să le numesc opere de artă, eram exact copilul din clasa a 3-a care era obligat să viziteze cu clasa "Combinatul de fibre sintetice de la Săvinești" și să privească toate mașinăriile acelea urît mirositoare cu multe piese în mișcare care făceau un zgomot asurzitor.
Acest lucru ar fi fost ușor de suportat dacă nu ar fi existat și calvarul de a înțelege întregul proces tehnologic care trebuia apoi explicat într-o compunere a doua zi la școală.
Din acea vizită singurul lucru pe care mi-l amintesc este că odată ajunși la un nivel mai înalt am putut să ne uităm cu toții pe fereastră și de acolo nu mai eram înconjurați de celelalte clădiri, una mai înaltă și mai întortocheată decît alta, de acolo puteam vedea în zare și puteam vedea cum pădurea începe să prindă formă și griul începe să devină verde.
Își zice mintea mea în gîndul ei că drama existențială a unor artiști contemporani trebuie să fie aceea că manierismul, renascentismul, impresionismul, expresionismul si alte ism-uri asemenea au fost deja inventate.
Nevoia de a găsi forme de exprimare originale, inovatoare îi împinge poate să adopte stiluri și metode care nu li se potrivesc, să creeze forme în care nu cred și care nu îi reprezintă și în care nu se regăsesc.
Ce este cert este că într-o mare parte din lucrările văzute nu am crezut, nu m-au reprezentat, nu m-am regăsit în ele, nu m-au mișcat și nu m-au metamorfozat.
In fața multor lucrări întrebarea care îmi venea în cap era :
- Cine nu a înțeles să ridice mîna sus !
Ar fi trebuit ca măcar pentru o singură dată să ridic eu primul mîna dreaptă în sus și să aștept ca unul din paznicii acelor lucrări să mă privească și apoi să-i spun :
- Nu vă supărați dar eu nu am înțeles, puteți să-mi mai repetați o dată ce a vrut să spună artistul?
Mi-au atras atenția cîteva lucrări printre care și cea a lui Yaacov Agam - Metamorfoză dublă III, o lucrare în ulei pe o suprafață de aluminiu tridimensională, ale cărei texturi se metamorfozau în funcție de unghiul din care priveai.
Mi-a plăcut jocul de culori, jocul de perspective și simplitatea ideii și a execuției.
Curcubeu orizontal
Curcubeu verticalNu cunosc autorul lucrării de mai jos, dar pentru că totul trebuie să poarte un nume am botezat lucrarea "Loc de joacă în pădurea de corali", de A.A. (Artist Anonim)
A.A. - Loc de joacă în pădurea de coraliLa ea mi-a plăcut jocul de lumini și umbre, mi-a plăcut senzația de liniște și încîntare odată intrat în jocul pădurii de corali.
Un etaj mai sus mă aștepta expoziția de artă modernă, dar în difuzoare se auzea o voce suavă care își începea monologul cu eternul "- Madam-ze-musiu..." și continua, în cel mai delicat stil franțuzesc, cu sugestia aproape subliminală de a pleca :
.....vă rugăm să luați în considerare închiderea programului în cîteva minute.
Am luat în considerare acest aspect și am plecat gîndindu-mă că oricum nu eram pregătit nici pentru metamorfoza artistică de la etajul următor, modernist.
Da, până şi francezii au fost scandalizaţi prin anii '70 când a fost construit. I-au spus "Notre Dame des Tuyaux", le-au reproşat arhitecţilor că le-au plantat în mijlocul Parisului o rafinărie de petrol şi altele. Azi e o trăsnaie ce personal mi se pare potrivită cu destinaţia, iar intenţia arhitecţilor, afară de cea pe care ai menţionat-o, de maximizare a spaţiului expoziţional, era să creeze o parodie a unei clădiri industriale. Mai mult, au folosit şi un cod al culorilor pentru ţevi, aerul condiţionat în albastru, conductele de apă în verde şi cablurile electrice în galben. Personal, îmi place mai mult fântâna Stravinski din spate, care mă trimite la sculpturile cinetice ale lui Calder. Şi bineînţeles, liniştea simplă a lui Brâncuşi, în faţă...
RăspundețiȘtergereAsa este, cu putina bunavointa si efort lucrurile pot fi intelese.
RăspundețiȘtergerePentru mine, chiar daca am reusit sa inteleg aceasta cladire, asta nu o face mai placuta.
Cred ca s-ar fi putut parodia uzinele anilor 70 intr-un mod mai discret, cu niste aluzii mai rafinate, oricum, intr-un mod mai inteligent.
Din pacate am ratat fintina Stravinski nestiind de ea, iar in atelierul lui Brincusi
am putut sta doar 5 minute pentru ca a trebuit sa "luam in considerare"
inchiderea programului.
Imi pare rau ca nu am fotografiat atelierul lui Brincusi cu multitudinea de obiecte de sculptat alaturi de celebrul sau portret cu miinile impreunate in care i se vad degetele
groase, muncite. Arta inseamna in primul rind munca, foarte multa munca.
Fintina si mai ales atelierul confirma o data in plus faptul ca in viata, cele mai frumoase lucruri ramin cele gratuite.
Aşa e. Perfect de acord cu tine, nu sunt nici eu fanul acestei clădiri, îi văd intenţiile, dar stilul industrial nu mă pasionează. Sau cel puţin, nu ăsta. De-asta nu mă impresionează deloc stilul unor arhitecţi ca Renzo Piano, Richard Rogers şi Gianfranco Franchini, cei care au lucrat la "rafinăria Beaubourg", în schimb, Calatrava, da.
RăspundețiȘtergere