sâmbătă, 11 iunie 2011

Cetatea zborurilor încătușate


Micul orășel Bouillon este o cunoscută actracție turistică a Belgiei fiind faimos prin fortăreața care îi poartă numele. Am împachetat bicicletele în portbagaj și am pornit la drum.

Cetatea Bouillon - Vedere din iarbă

Am pedalat din greu pînă sus pentru a admira în primul rînd panorama orașului și a împrejurimilor.

Orașul Bouillon - vedere din cetate

Imediat cum am intrat în cetate am observat un lucru neobișnuit. Cetatea nu mai era păzită de soldații de gardă ci de niște păsări răpitoare feroce - vulturi, șoimi, ulii iar pe timpul nopții de bufnițe, răpitoare de noapte prin excelență.

Toată această armată de păsări era condusă de un oștean simplu după port dar destul de complicat după vorbă.
Oșteanul era însoțit peste tot de vulturul său, simbol al rangului nobil pe care îl avea.
După rîsetele celor din jur era pus mereu pe glume, am rîs și eu la unison cu toată lumea să nu-mi dezvălui originile mai puțin nobile.


Oștean regal și vultur de stepă (Aquila Rapax)

În fapt oșteanul era un crescător și un dresor de șoimi și alte păsări răpitoare. Creșterea acestor păsări de pradă (fauconnerie în franceză) este o îndeletnicire foarte veche, ele fiind folosite la vînat.

În cultura arabă, deprinderea acestei tehnici de creștere a șoimilor era considerată apogeul desăvîrșirii masculine, alături de cea a creșterii cailor și a poeziei. (sursa informației aici)
În cultura franceză a Evului Mediu, arta creșterii șoimilor conferea un titlu de noblețe celor care o practicau și era probabil rezervată nobilimii.

Grandioși, vulturii au fost mereu considerați ca un simbol al puterii, un simbol al distincției și al regalității.

Vultur și dresor

Dacă vulturul este animalul cel mai nobil, șoimul este cel mai rapid animal din lume putînd atinge în cădere viteza de 300 de km/oră.
Omul poate deveni la rîndu-i cel mai rapid animal din lume, și asta prin forța propriilor puteri și a inteligenței sale.

Nu trebuie decît să sară în cădere liberă de la o înălțime, după calculele mele, mai mare de 353 metri. Din păcate acest lucru nu poate fi făcut decît o singură dată în viață și nu apuci să te bucuri prea mult după.

Soimul de mai jos a fost ușor de fotografiat, legăturile de la picioare împiedicîndu-l să zboare.

Șoim sacru (Falco cherrug)

Mult mai agil și mai rapid decît un vultur, șoimul își poate ataca prada în aer.
Forțat de împrejurări, șoimul Harris (Parabuteo unicinctus) de mai jos a trebuit să atace la sol o pradă mult mai mare decît el. Pentru el a fost o joacă de copil.


Șoim vînînd șoimul patriei

Copilașul părea a avea vîrsta ideală pentru a fi declarat șoim al patriei.
Șoimul patriei nu a avut nici o vină, el doar a fost la momentul potrivit la locul nepotrivit.
A fost interesant ca părinții nu l-au lăsat nesupravegheat, ba chiar îl filmau din public cu camera și se amuzau copios pe seama lui.
După atacul rapace, prada nu s-a ales decît cu aplauze la scenă deschisă și cu o teamă irecuperabilă de șoimi.


Din păcate lucrurile nu au fost atît de frumoase pe toată perioada vizitei.
Chiar dacă au parte din cînd în cînd de libertate, păsările stau în captivitate în majoritatea timpului.

Șoimul Harris de mai jos își desfăcea aripile ori de cîte ori adia vîntul puțin mai tare.
Era interesant de observat cum se mișca pe buturugă pentru a avea mereu vîntul din față. Atunci cînd vîntul bătea din spate, coada i se făcea evantai și forța vîntului îl împingea în jos, dezechilibrîndu-l.
Nu se putea desprinde.
Odată ce prindea vînt favorabil din față, se desprindea de pe buturugă și zbura un metru jumătate, atît cît îi permiteau legăturile.

Șoim înaripat încătușat

Un ultim schimb de priviri cu șoimul încătușat înainte să ne luăm zborul din cetate.


Privire descumpănită de șoim

- Cum aș putea să te ajut?

Tot acest spectacol ne-a costat cîțiva euro. Păsările plătesc acest spectacol cu ce au mai scump, cu darul cel mai important cu care sunt înzestrate de la natură. Cu libertatea de a zbura.

Povestea spune mai departe că într-o zi, Leonardo da Vinci, trecînd pe lîngă un negustor de păsări, a cumpărat o pasăre și apoi i-a dat drumul să zboare.

Livio da Vacario, mare admirator al său, își dă astfel seama că afacerile cele mai bune nu sunt cele în care îți umpli buzunarele de averi, ci sunt cele în care îți eliberezi sufletul de poveri.

Și noi, oamenii, suntem prinși uneori de legături interioare invizibile care ne împiedică să "zburăm". Sau poate o fi doar vîntul care suflă mereu din direcția nepotrivită și atunci dăm vina pe meteorologul de serviciu.

4 comentarii:

  1. Cand eram copil ma duceau parintii la circ. Cele mai minunate momente erau atunci cand intram pe poarta ducand la intrarea in cort (pentru ca inca nu stiam ce minunatii sunt acolo) si atunci cand se monta cusca pentru lei/tigri (pentru ca speram sa vad cum dresorul o sa fie mancat). In rest oscilam intre plictiseala si spaima (mda, clownul nu ma amuza). Crescand, am realizat ca mi se par mult mai interesante animalele in mediul lor natural. E profund plicticos sa vad de exemplu un elefant stand in 2 picioare: pot sa fac eu insumi asta, nu invat nimic extraordinar si in plus, nici elefantul nu devine uman, asa, cu lanturile alea pe el si urmarit de rafale de comenzi monosilabice urlate de vreun ratat cu pieptul paros iesind dintr-o camasa multicolora. Daca ar fi in stare sa joace sah, poate m-as razgandi.

    Long story short, noi oamenii nu intelegem animalele aproape deloc. Le masuram cu instrumentele mintii noastre limitate, le consideram din start inferioare numai pentru ca acestea gandesc altfel sau simt altfel. De multe ori le agatam de capatul unor funii retractabile si ne consideram niste binefacatori atunci cand ele dau din coada. Transformam in mintea noastra inchisoarea pe care o cream intr-un loc safe - deci fericit in termeni umani.

    A iubi inseamna a oferi libertate. Aveam demult de tot o pisica, era absolut libera sa umble unde vrea si sa se intoarca nesilita oricand vrea. Nimeni nu ii punea intrebari, avea mancare si apa in coltul ei iar relatia era intretinuta cu consensul ambelor parti. Cam asta e ideea mea de pet. As dori sa se desfiinteze circurile&likes, sunt un semn de primitivism.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...Aş mai desfiinţa şi grădinile zoologice. Aş păstra doar rezervaţiile şi refugiile specializate în protecţia unor specii cărora noi, nemernici bipezi care n-avem niciun drept de superioritate asupra animalelor, le-am furat dreptul de a fi.
    ...Ai dreptate, eşti bogat când ai sufletul liber. Dar, afară de copiii încă nepervertiţi de lumea socială, cine se poate lăuda cu aşa ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, a iubi inseamna a oferi libertate, a intelege si a respecta, a iubi nu inseamna a poseda. Si eu detest circurile, e important de vazut cum vom reusi sa transmitem mai departe copiilor nostri cunostintele despre civilizatie, despre modul cum trebuie intelese animalele.
    @Vocea-de-departe Initiativa ta imi aduce aminte de o dezbatere pe aceasta tema in care era pusa in discutie dorinta parintilor de a-si duce copiii la gradina zoologica. In fond gradinile zoologice exista atit timp cit exista o cerere pentru ele.Aici, in Maubeuge, exista o gradina zoologica pe care am vizitat-o o data. Fiind in centrul orasului trec des pe linga ea si e ciudat ca sentimentul pe care il resimt este acela de a o mai vizita o data pentru ca banii de pe bilet sa ajute acele animale. Ma simt vinovat ca nu le ajut.Rezervatiile naturale sunt solutia, sper sa vizitam citeva aici si sa revin cu imagini si impresii.
    Scrisul, reflexia interioara, ne pot elibera intrucitva, ne pot face putin mai buni, mai bogati. Ele par a fi unele din lucrurile esentiale care ne deosebesc de restul animalelor.

    RăspundețiȘtergere
  4. * freedom is not free *... dar soimii din poveste( awesome) i-as elibera imediat....

    RăspundețiȘtergere