Reperul spiritual al triunghiului de conifere

Îmi place senzația de umilitate pe care o am atunci cînd mă aflu în preajma unor arbori înalți.

Mă liniștește și deși îmi este frică de înălțime, îmi dă imboldul de a mă urca pînă sus și de a vedea lumea din vîrful copacului.

Templul verde al triunghiului de conifere

Am stat în preajma lor minute în șir tot privind în înaltul celor trei vîrfuri care păreau să se întîlnească undeva sus, de-asupra norilor, spre Soare.
Mi s-a părut interesant faptul că fiind foarte aproape unul de celălalt, niciunul nu avea crengi pe partea dinspre ceilalți doi confrați. Aveau deci  jumătate de coroană pe mai bine de două treimi din înălțime, doar partea superioară avînd o coroană completă cu crengi de jur împrejurul trunchiului.

La fel de umil mă simt și cînd mă aflu în apropierea unei catedrale impozante în stil gotic, cum e cea din Köln de exemplu.

De data aceasta însă, spectacolul grandios din fața ochilor mă neliniștește revoltează și îmi dă imboldul de a mă...îndepărta.

Domul din Köln. Templul gri al celor două turle.

Pentru mine, utilitatea acestor catedrale somptuoase este aceea de a servi drept punct de reper fizic atunci cînd ai nevoie să te orientezi într-un oraș pe care nu îl cunoști.

Golită de conținut, de semnificații și de simboluri, catedrala rămîne doar o dovadă a iscusinței arhitecților contrastînd puternic cu vanitatea celor care au dispus ridicarea ei.

In timp ce arborii caută încontinuu lumina soarelui cu frunzele lor și apa ploilor cu rădăcinile lor, catedralele "sădite" de oamenii acelor vremuri se degradează cu fiecare rază de soare și cu fiecare picătură de ploaie.

Pentru mine, copacii aceia divini  au fost adevăratul punct de reper spiritual, așa cum probabil că erau acum cîteva mii de ani în urmă, înainte ca oamenii să înceapă să "sădească" astfel de edificii.

Nu am putut să mă sui în copaci și nici nu am intrat în catedrală, dar dacă ar fi să fiu nevoit vreodată să aleg între "copacul vieții" și "catedrala morții", sper să am înțelepciunea să fac alegerea cea bună.

Filozofia vieții pare a fi simplă pentru un om umil și naiv ca mine : să nu ai încrede în nimic care se degradează la soare și la apă.