duminică, 22 iulie 2012

Vacanță alb-albastră în Ellada. Suvenire și simțire.


Revenit de două săptămîni din vacanță,  două săptămîni în care a plouat în fiecare zi, privesc melancolic în urmă și încerc să mă încălzesc cu fotoamintiri, scriind cîteva rînduri naiv-emfatice.

- Cum a fost în vacanță, cum v-ați simțit?
Cu toții plecăm în vacanță ca să simțim altceva. Apa, nisipul, verdele, liniștea, căldura. Vacanța înseamnă libertate și simțire.
Orașul ne ține închiși între ziduri și nu mai simțim nimic. Bunicii mei au fost o singură dată în concediu, la băile Felix. Le-au placut mult apele termale, dar apoi nu le-a mai trebuit că au stat mai mult într-un spațiu închis, așa că au preferat să rămînă la sat, în cîmp deschis.

Intrucît Grecia a devenit o destinație turistică obișnuită, ne-am hotărît ca anul acesta să mergem într-un loc mai deosebit pentru că am ținut mortiș să ne simțim deosebit de bine.
Așadar, am ales Ellada.
Ellada este un nume melodios, călduros, foarte feminin spre deosebire de Grecia care este un nume ascuțit, greoi și rece.

Transpusă în culori, Ellada înseamnă alb-albastru.

 Ellada alb-albastră

 Locuim într-o comună din nordul Franței în care vara nu-i ca vara și în care vara aceasta, temperatura maximă a zilei nu a depășit niciodată temperatura minimă nocturnă la București.
 Să nu mă plîng prea tare, putea să fie și mai rău, putea să fie Belgia.

Norii și ploaia ne-au făcut să ne umplem repede bagajele cu toate cămășile cu mînecă scurtă din șifonier și să plecăm fugim în vacanță.
Ca și bunicii mei, noi am plecat în vacanță la tratament. Un tratement pe bază de băi de soare, de nisip fin și de mare albastră.
Ca să ne tratăm de toate zilele ploioase pe care le-am îndurat, am stat la soare în fiecare zi de dimineață pînă seara, cu o singură pauză de o ora pentru masă.
La amiază nu am urcat în cameră ca să profităm de răcoare și de așternuturile albe și moi, așa ceva avînd și la noi în comună, din belșug. Am stat pitiți sub umbreluțe și ne-am încălzit la foc mic fiecare oscior, pe ambele părți.

Tolănit pe șezlong sub o umbră deasă, cu simțul meu extraordinar pentru lucrurile absolut evidente, mi-am dat seamă că factorii politico-economici principali care au dus la situația grea în care se află Grecia trebuiau să fi fost aceeași care duceau la situația foarte bună în care mă aflam : Marea Mediterană, căldura și cerul mereu senin. Am avut această scurtă tresărire în momentul în care  răsucindu-mă pe cealaltă parte am dat peste cîteva din pietrele de mare pe care le strînsesem. Mi-a fost atît de lene să mă ridic încît am preferat să rămîn cu ele înfipte între coaste și mi-am continuat indolent siesta ca și cînd nimic nu s-ar fi întîmplat.
Atunci cînd pur și simplu nu mai poți de bine, nu mai știi de fapt cît de rău stai.
Salvarea grecilor nu poate veni decît din cer, și asta doar dacă se schimbă cumva sensul curenților de aer anticiclonici ca să le aducă mase de aer rece și timp ploios care crează condițiile propice unor producții record de bunuri și servicii la hectarul de birouri.

Altfel, noi am dus-o bine, cu picioarele cînd în nisip, cînd în apă și cu gîndurile mereu undeva departe, duse de valuri.
Si-apoi e interesant de văzut cum marea îți aduce înapoi gîndurile, la mal, după care le arunci iar cît vezi cu ochii, în larg. Si tot așa.
Jocul acesta de-a gîndurile duse de valuri nu poți să-l joci mult timp, valurile te hipnotizează, pleoapele iți devin grele, mîinile și picioarele devin nisipoase și începi să te scurgi printre găurile extrem de fine ale țesăturii șezlongului, ca printr-o sită.
Privești agale cum îți scapă nisipul printre degete, și abia atunci simți că viața este acolo și nu în altă parte, așa cum avem senzația din ce în ce mai des în restul timpului.

Simțind nisipul


Simțind apa

Intr-un final, m-am ridicat, mi-am scos pietrele dintre coaste și am pornit agale spre cameră.
Momentul cel mai neplăcut a fost atunci cînd a trebuit să luăm pietrele șlefuite de mare și să le punem în geamantan.
Văzusem cîndva o emisiune despre o mică insulă în formare undeva pe coasta bretonă și unul din cercetătorii acestei insule încerca să educe vizitatorii să nu ia pietre de acolo.
Asta îmi aduce aminte de un motto foarte prețios la care revin mereu : Take nothing but photos, leave nothing but footprints.
Deși devin foarte scrufulos atunci cînd vine vorba de motto-uri și prințipuri, nu am putut să mă abțin, dar am avut grijă ca măcar să nu las nimic altceva în urmă. Si uite așa, în fiecare an, cîteva tone de pietre de mare și alte cîteva tone de scoici iau drumul locurilor unde vara nu-i ca vara.

Păstrăm într-un colț, pe o etajeră, suvenire de peste vacanțe, pietre de rîu, scoici, conuri de brad, ghinde, căsuțe, figurine, mori de vînt, bărcuțe și altele.

 Colțul cu suvenire. Pietre de mare.

Odată cu trecerea anilor, cred că vom uita numele locurilor pe unde am fost și de unde exact am luat pietrele de rîu și de mare și celelalte lucruri.
Nu o sa uităm niciodată oamenii cu care am fost, așa cum nu o sa uităm niciodată cum ne-am simțit în această vacanță de vară elenă. Restul sunt doar suvenire.
Secretul unei vacanțe reușite rămîne acela de a merge cu oamenii care îți sunt dragi, oricare ar fi destinația.

- Si deci, cum a fost în vacanță, cum v-ați simțit?
- Ne-am simțit liberi, ne-am simțit cu toții mai apropiați unii de ceilalți și parcă mai apropiați de lucrurile care contează mult în viață.Ne-am simțit noi și ne-am simțit noi înșine.

Vă mulțumim tuturor pentru această vacanță alb-albastră în Ellada!