joi, 29 noiembrie 2012

Piatra Neamt. Primul respir. Prima rasarire. Primele cuvinte. Singurele amintiri.


150 de secunde miraculoase la Piatra Neamt. Nu e nimic miraculos in ele, este doar un oras pe care noi il vedem frumos. Pentru ca-i al nostru.



Unul din comentariile care au strins cele mai multe aprecieri apartine unui pietrean plecat cu treburi pe alte meleaguri. Ca si mine.

Intr-un moment de nostalgie creatoare, inspirat de cele 150 de secunde miraculoase, pietreanul se destainuie, citez :
"offff...orasul meu minunat! aici am facut primul respir,aici am vazut prima rasarire,primul apus,aici am simtit prima picatura de ploaie,prima raza de soare...cate amintiri... te am in gand in fiecare clipa si nu o sa te uit niciodata! sa stii ca nu te-am parasit,si intr-o zi o sa ma intorc! PIATRA NEAMT TE IUBESC!

Sensibil la genul asta de amintiri si comentarii, amintiri pe care le cultiv, in secret, cu mare grija, imi dau seama ca odata cu trecerea timpului amintirile limbii romane incep sa ma lase si, incet, incet, voi calca inevitabil pe urmele lui. Asta daca nu am inceput sa calc deja.

Stiu din surse sigure ca amintirile punctuatiei limbii romane incep sa ma lase. Nu-i mare paguba, imi zic, oricum le puneam dupa urechea dreapta, dupa bunul meu plac.
Amintirile diacriticelor ma lasa si ele. La fel, nu-i mare paguba, si-apoi am o scuza destul de buna, nu mai am loc de diacritice pe tastatura din cauza accentelor frantuzesti. Pe care, tot asa, le pun dupa aceeasi ureche, ca nu par sa aiba vreo regula. Ba dimpotriva.

In timp o sa ma lase acordurile, timpurile verbelor, diatezele, sintaxa si toate cite mai erau. La fel, nu-i mare paguba, nu am fost niciodata vreun priceput al gramaticii limbii romane, ci mai degraba un mediocru notoriu.

Ceea ce o sa fie grav insa, va fi momentul in care o sa ma lase amintirile cuvintelor. Stiu ca amintirile dor, am invatat asta pe propria mea piele.
Imi sint suficiente 10 minute cu mine singur ca sa ma podideasca amintirile si sa incep sa scriu genul ala de comentariu plin de naivitati inlacrimate, dureri nostalgice, promisiuni desarte si iubire platonica.
Sint nostalgic si melancolic la cap si nu pot sa rezist amintirilor din copilarie.

Nu imi inchipuiam insa ca si amintirile cuvintelor ar putea sa ma doara. Ma gindesc cu groaza ca intr-o buna zi o sa inceapa sa ma doara amintirile cuvintelor uitate si o sa incep sa ma tavalesc pe jos de durerea rasaririi, plingind incontinuu pina cind o sa mi taie respirul.

"aici am facut primul respir, aici am vazut prima rasarire"
S u b l i m. Su b l i m i n a l. S u b t i l. S u b t e x t u a l. S u b c o n s t i e n t.

Ceea ce cred ca vrea de fapt sa spuna este : aici am facut, aici primul, aici respir, aici am vazut, aici prima, aici rasar, aici rasare, aici rasarire. Aici totul.

Prima rasarire de soare. Apusul este masculin si pentru mentinerea echilibrului rasarirea trebuie sa fie feminina. Yin si Yang in varianta filozofiei romanesti, fortele primordiale si complementare.
In filozofia chinezeasca Yin este elementul intunecat, feminin si corespunde noptii.
Yang este elementul luminos, masculin si corespunde zilei.
Nu am stiut niciodata care e El si care e Ea din Yin si Yang si oricum nu are nici o importanta. 
Si chinezii la fel, nu stiu care e Yin si Yang din El si Ea.
De ce ar avea  importanta genul unui substantiv, al unui cuvint?

Ele, cuvintele. 
- Ce este intr-un cuvint?

Ana are mere.
Ele fac cafele.
Astea sint propozitiile care mi-au marcat copilaria.
- Oare o sa le uit si pe astea?
"Ele fac cafele" citit de la coada la cap arata ca ele fac tot cafele. Si tot asa.
Cind tovarasa invatoare I. ne-a invatat propozitia asta in clasa intii, mi-am zis ca scoala trebuie sa fie cel mai frumos loc de facut cafele din lumea asta. In plus, tovarasa noastra invatatoare mirosea de fiecare data a cafea dupa ce se intoarcea din cancelarie dupa Recreatia Mare. Mereu ma gindeam ca acolo, in cancelarie, locul unde nu am calcat decit o singura data in viata mea de elev (atunci cind am fost de serviciu pe scoala), acolo deci, invatatoarele faceau cafele.
Mai tirziu, aceeasi invatatoare ne-a invatat cum sa luam bataie daca nu scriam frumos cuvintele, daca nu intelegeam bine cuvintele si virgulele si partile de propozitie si toate celelalte. 
Si atunci am renuntat la cuvinte si am inceput sa detest cafeaua.
Jocul de cuvinte pe care ni-l aratase se transformase intr-o bataie de cuvinte, intr-o bataie de joc. Si acum mi-e frica sa nu gresesc cuvinte, si acum stau cu dexonline.ro deschis ca sa caut conjugari si forme de plural și cîte și mai cîți.

Comentariul pietreanului, in aparenta, nu este despre cuvinte, este despre stari, despre tot felul de stari care nu au nici o legatura cu cuvintele. Este un comentariu neslefuit, scris dintr-o bucata, fara sa aiba dexonline.ro deschis in fata, fara sa aiba frica de cuvinte nepotrivite.
Pentru mine amintirile sint simple iar comentariul respectiv este ipocrit pentru ca descrie amintiri false, inchipuite, prefabricate.

Amintirile nu au nici o legatura cu picaturile de ploaie, cu primele raze de soare, primul apus, primul respir si prima rasarire. Amintirile  nu sint facute din astfel de stari filozofice primordiale si complementare.

Amintirile mele apar atunci cind aud cuvintele ele si cafele intr-un interval scurt de timp si apoi ma gindesc imediat ca "ele fac cafele" si apoi parcurg in minte propozitia de la coada la cap ca sa redescoper un lucru pe care l-am invatat cu mult timp in urma si care intre timp a devenit amintire.
Amintirile mele sint despre oameni, despre imagini familiare si familiale, despre gusturi, despre jocuri, despre cuvinte, despre trecut, despre stari si despre toate sinesteziile dintre ele.
Amintirile mele nu sint despre primul respir, ci despre primele momente care mi-au taiat respiratia.

Da, la Piatra Neamt am respirat prima oara, acolo am vazut primul rasarit si acolo am invatat primele cuvinte. Si tot acolo imi sint toate amintirile.

Poate ca sint cam dur cu amintirile celorlalti, poate ar trebui sa continui sa imi cultiv in liniste propriile amintiri si sa las celorlalti dreptul la propriile lor cuvinte si amintiri.

 Pietricica
Pietricica.
- Ce este intr-un cuvint?
- O amintire.

6 comentarii:

  1. cum se intampla de obicei cand citesc post-urile tale("post-uri" nu pare sa fie un cuvant romanesc, asa-i Liviule?), ma trimiti inapoi in timp...cu mult in timp as spune.
    Limba romana incepe sa mi se indeparteze, si-mi dau seama cu tristete ca o regasesc cu greu si in gandurile mele...ce pacat! si cand ma gandesc ca pruncii mei nici nu o sa auda sau scrie "Ana are mere" ma intristez si mai mult...

    RăspundețiȘtergere
  2. important este ca ai amintiri bune, ca sunt diferite de ale omului nu-i problema, diversitatea face bine la evolutie. In rest calde salutari de la romanica
    PS: dar pana la urma care a fost concluzia? ca nu-mi amintesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E drept ca m-am lasat purtat de amintiri si am amestecat multe lucruri. Ceea ce cred ca am vrut sa fac, ca nici eu nu-mi mai amintesc prea bine, este sa explorez legatura dintre cuvinte si amintiri. Postarea este despre amintirile despre cuvinte, despre modul cum percepem amintirile si despre cum le redam in cuvinte.
      Concluzia am pus-o cuminte la final, acolo unde ii este locul ei, si sint foarte mindru de ea pentru ca e foarte simpla. Sint sigur ca si pentru tine Pietricica inseamna amintire.
      Calde salutari si de aici de la noi din comuna.


      Ștergere
  3. Cred ca in noile manuale alternative "Ana are Apple", asta daca nu cumva are deja iPhone 5. Fiecare generatie isi are drumul sau, visele sale, amintirile sale, merele sale de aur dupa care tinjeste mereu. Asa au stat lucrurile de la Prislea cel Voinic incoace si asa vor sta si de acum incolo.
    Merele mele de aur imi sint amintirile, dar o data ce voi avea un copil merele mele de aur vor fi visele lui. "Ana are mere" cred ca suna bine si in italiana si copiii vor invata asta foarte repede. Ceea ce e mai greu de invatat este sa aprecieze frumusetea lucrurilor simple. Ma intreb daca nu cumva ne trebuie o viata intreaga pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu cuvinte simple sau fara, amintirile se construiesc si raman in noi. Frumusetea lucrurilor simple ne aduce bucurii in fiecare clipa. Iar cu accentele in limba franceza exista o regula simpla - accentul ascutit se pune la fiecare final de silaba si nu se pune inainte de doua consoane, fiindca doua consoane egal accent. Cu excecptia situatiei in care a doua consoana e l sau r, cand se pune accent. Noroc cu computerul insa, care nu rareori elimina orice fel de accent. Dar amintirile, ele ce accent au ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ajuns pe culmile ascutite, grave si circumflexe ale disperarii, imi aduc aminte ca am citit undeva regulile accentelor si am retinut doar regula ca nu se pune un anumit accent inainte de doua consoane. Ca sa retin lucrul asta mi-am inchipuit ca doua consoane formeaza un zid impenetrabil de care accentele se dau cu capul si, in cele din urma, sfirsesc prin a-si fringe gitul. Nu stiu de ce dar crima asta ortografica imi procura de fiecare data o stare de satisfactie aparent inexplicabila.
      E drept ca nu am retinut exceptia cu cele doua consoane "r si "l", si acum ca mi-ai spus lucrul asta trebuie sa gasesc o alta tehnica de memorare, neaparat vizuala, ca eu doar din aia am, si sa dau doua gaurele mici prin zidul ala. Nu stiu de ce francezii si-au complicat inutil (dupa parerea mea) ortografia limbii pe care si asa o gasesc destul de dificila.
      Intrebarea legata de accentele amintirilor este una de fond si cred ca ar merita o analiza amanuntita. Bazindu-ma strict pe forma lor, as spune ca amintirile au accent grav pentru ca le vad aplecate spre inapoi, spre trecut. Urmind aceeasi logica, visele ar trebui sa aiba accent ascutit pentru ca sint aplecate spre inainte, spre viitor. Iar prezentul ar trebui sa aiba accent circumflex pentru ca se afla la confluenta celor doua extreme. Prezentul este punctul in care se unesc cele doua linii aplecate in sensuri diferite. Si uite asa viata devine un sir lung si sinuos de accente circumflexe care ne lasa perplecsi /\/\/\/\/\/\/\/\/\/\
      Vazute asa, accentele imi devin dragi si nu mai simt nevoia irepresibila sa le dau cu capul de consoane. Poate am sa dezvolt ideea asta intr-o postare, ocazie cu care o sa-mi aduc aminte de experientele mele lingvistice cu doamna profesoara de franceza I. din scoala generala.De fapt, ia sa ma apuc eu sa-mi fac temele la franceza achiar acum.

      Ștergere