sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Despre dor și durere dintr-o țară ca afară

 


O țară ca afară sună foarte bine și foarte frumos atît pentru cei din țară cît și pentru cei de-afară. 
Mesajul este adresat în principal tinerilor și clasei mijlocii, oamenilor dinamici, oamenilor activi cu acces la internet, celor conectați în spațiul virtual, celor care au ieși afară măcar o dată și care au gustat din civilizația de afară.
Observ că media de vîrstă a protagoniștilor trebuie să fie undeva în jur de 25-30 de ani. Cînd îi văd, îmi vine să îi strîng pe toți în brațe. 
Să-i strîng în brațe de dor și de durere.
Cred că ar fi fost o idee bună ca în acest clip să apară și oameni mai în vîrstă de 50, 60 de ani, pensionari precum și familii cu copiii lor. Si ei vor o schimbare în bine, mulți dintre ei împărtășesc aceleași idei ca și noi.
Avem o singură Românie, a noastră, a tuturor.
Păcat că videoclipul nu reușește să transmită acest mesaj.

Si totuși, cum facem să transmitem mesajul acesta părinților de 50, 60 de ani, bunicilor noștri pensionari, oamenilor din mediul rural, familiilor cu copii cu o situație financiară precară, cum facem să le transmitem din entuziasmul nostru și din viziunea noastră asupra României și asupra viitorului.
Cum facem să le arătăm cum sînt lucrurile afară? 
Cum facem să îi luăm și pe ei în avionul către destinațiile noastre preferate de vacanță din Grecia, Viena, Paris?
Cum?

Discutam cu tata zilele trecute despre România și, inevitabil, am început să discutăm despre politică. A fost, cred, prima mea discuție mai articulată despre politică. Evit să discut despre politică dintr-un motiv foarte simplu, nu am cultură politică, nu am făcut niciodată efortul de a o înțelege și îmi displac majoritatea oamenilor politici.  
Si totuși, iată-ne pe amîndoi pe pămînt străin, în Franța, discutînd cu patos despre politica românească.
Tata îmi vorbea despre politică, despre greșelile politice ale celor doi, despre temerile și îndoielile lui, despre experiențele dureroase din anii trecuți, despre toate pregătirile murdare care se pregătesc în spatele tranșeelor politice. 
Incă nu era hotărît cu cine o să voteze. 
In tot acest timp eu îi vorbeam de discursul celor doi candidați, despre bun simț și despre lipsa lui, despre atitudinea unuia sau altuia, despre felul lor de a fi și de a se comporta, despre atitudinea diasporei și a tineretului.
Eu îi vorbeam despre oameni, el imi vorbea despre politică. 
Eu îi vorbeam despre ce citisem pe internet, el îmi vorbea despre cum resimte el realitatea politică și economică din România.
Eu eram instalat confortabil într-o țară civilizată și, bine ancorat într-un mediu virtual, încercam să-i explic cum stau lucrurile în țară.
Păi în condițiile astea, să nu îți vină să îl citezi pe bunicul politicii românești, tovarășul Ion Iliescu
"Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului."
 Trebuie să recunosc rușinat că acesta e singurul lucru pe care l-am reținut din politica românească a ultimilor ani. Nu știu exact ce înseamnă, dar îl folosesc ori de cîte ori nu am replică politică. 
Probabil e un fel de "Să gîndiți bine", varianta iliesciană.

Clipul de mai sus nu este despre oameni politici și nici despre politică, clipul este despre oameni. 
Despre români tineri și frumoși, despre oameni și omenie, despre bun simț, despre spirit civic și despre viitor. 
Despre tot ceea ce ar trebui să fie un sistem politic modern și civilizat și nu este. 
Oare dacă le arăt clipul acesta părinților mei, mă întreb cît este de convingător pentru ei?

Tata a trăit cîțiva ani la Sibiu și nu are decît cuvinte de laudă despre oamenii cu care a intrat în contact și despre experiențele pe care le-a trăit atunci. Îmi povestea despre sași și secui și despre cît de corecți erau și despre cît de frumos este Sibiul și satele din jurul lui. Mă îndrăgostisem de Sibiu încă de cînd eram mic și nu aveam să-l văd pentru prima oară decît în 2003. Pentru ca să-l văd apoi aproape în fiecare an, cel puțin o dată.
Si cu toate astea tata are dubii în ceea ce-l privește pe Iohannis.

In ceea ce mă privește, am metodele mele de a-i convinge să voteze drept.
In fond, la întrebarea "Voi cu cine votați?", părinții mei trebuie să răspundă :
- Cu copiii noștri pe care îi îmbrățisăm cu dor și durere prin aeroporturi pe la Bruxelles si Berlin.
Că doar așa ne-om putea întoarce în țară să vă fim mereu alături și să nu mai trebuiască să ne mai îmbrățisăm cu dor și durere pe furiș, prin aeroporturi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu