Oameni și locuri. Stări. Echilibru.

Citind ce caută și ce vrea Ioana am încercat să-mi dau seama care este legătura dintre oamenii și locurile pe care le căutăm pe de o parte și stările sufletești proprii, aferente lor, de cealaltă parte.
Am încercat astfel să stabilesc legătura dintre ele prin intermediul unor relații simple mijloc-scop și cauză-efect.
Căutăm oameni și locuri care ne vor da apoi anumite stări care ne fac plăcere, stări de bine, stări de liniște, stări de împlinire.
Accentul cade pe căutarea oamenilor și a locurilor, acestea sînt scopul și cauza, efectul este acela că odată găsite, vor veni și stările aferente, ca o recompensă binemeritată.
Căutăm oameni pentru ei înșiși și locuri pentru ele însele pentru că sîntem dependenți de oameni și locuri. Aceasta este o interpretare mai degrabă altruistă a relației.

Există însă și situația în care căutam starea însăși, în forma ei pură, prin intermediul unor oameni și locuri.
Accentul cade pe găsirea stării, ea este atît scop cît si cauză, iar oamenii și locurile sînt doar mijlocul prin care starea poate fi găsită. În acest caz sîntem dependenți de o stare proprie care are o interpretare egoistă.

La un anumit nivel, undeva în adîncul sufletului nostru, totul este stare. Cu cît ne afundăm mai mult în universul interior, diferențierea dintre oameni/locuri și stările aferente nu mai este atît de ușor de făcut. Ele se pot identifica una cu cealaltă și se pot substitui una alteia, cauza și efectul se confundă și relația de cauzalitate se alterează, dacă nu dispare cu totul.

Gîndind în termenii ăștia oamenii și locurile pe care le căutăm devin una cu stările noastre sufletești. Le căutăm pe toate deopotrivă sau pendulăm rapid între ele încît e greu să stabilim care e finalitatea precisă, care e cauzalitatea precisă și ce anume are întîietate și ce anume contează în viață.

O analiză lucidă a ceea ce căutăm nu face decît să suspende una din ele în defavoarea celeilalte.

Asta îmi aduce aminte de ce suntem noi doi aici, acum. Concret.

Prietena mea a venit aici, în Franța, pentru a găsi o stare materială mai bună. Nu a venit pentru oamenii și locurile de aici, ci a venit pentru a-și găsi o împlinire materială și profesională. Pentru asta s-a folosit de sistemul de aici, de contextul format din oamenii și locurile acestea.

Eu am venit aici pentru ea, pentru a găsi o stare sufletească. Fiind împreună putem profita de starea materială și sufletească nou creată. Cele două stări pot fuziona, se pot completa, se pot substitui una alteia. Ele nu sunt stări opuse ci stări complementare, ceea ce este important este echilibrul dintre ele.

Simplificat radical, starea materială înseamnă bani iar starea spirituală înseamnă iubire.
Toate în căutarea fericirii. Care fiind formată din stări nu poate fi decît un altfel de stare.

Francezii îi spun "le bonheur", iar mie mi se par nu numai niște teoreticieni extraordinari ai fericirii ci și niște practicanți respectabili. Nu cred că sunt cei mai fericiți oameni de pe pământ, departe de ei starea asta, dar par să aibă un cult al fericirii, al plăcerii în principal, cu care fericirea cred că s-a și confundat cîndva. Dacă nu se mai confundă încă.

În acest context, secretul fericirii pare a fi păstrarea echilibrului. Relațiile reducționiste mijloc-scop, cauză-efect și altele asemenea care mai mult încurcă decît descurcă dispar și sunt înlocuite de echilibru.
Echilibrul nu înseamnă tern, linie dreaptă continuă, plictiseală, ci înseamnă tocmai pendularea între stări, oscilația continuă, cînd amplă pe termen scurt, cînd mică pe termen lung.
Echilibrul înseamnă sumă de astfel de stări care ajung să armonizeze, să conveargă și să dea stabilitate. Interesant cum mișcarea la un anumit nivel determină stabilitatea la nivelele superioare.
Echilibrul înseamnă lipsa excesului unei anumite stări.
Echilibrul poate fi definit și prin ceea ce nu înseamnă, prin opusul lui, echilibrul nu înseamnă incertitudine și nu înseamnă oscilație haotică și nici divergență.
Echilibrul adică găsirea lucrurilor care contează, găsirea măsurii lucrurilor, a armoniei, așa cum am gîndit atunci cînd am citit metoda Klarei de a controla furia.

În fizica mecanică exisă 3 stări de echilibru - instabil, indiferent și stabil. Ele pot fi ușor vizualizate luînd o bilă și 3 tipuri de suprafețe: plană, concavă si convexă.
Atunci cînd bila se află pe o suprafață plană, echilibrul este unul indiferent, bila este în echilibru în orice punct al planului.
Atunci cînd bila se află pe o suprafață convexă, echilibrul este unul instabil, doar în punctul superior bila se poate afla în echilibru.
Atunci cînd bila se află pe o suprafață concavă, echilibrul este unul stabil, oriunde ai așeza bila ea va reveni către punctul inferior de echilibru.

Per ansamblu echilibrul nostru uman poate fi privit ca fiind construit din aceste 3 stări.
În toate celelalte stări, omul este în dezechilibru, este în căutarea echilibrului.

Concret, de acum înainte de fiecare dată cînd o să mai fim întrebați ce căutăm aici în Franța - mulți bani, oameni civilizați, locuri frumoase, stări - o să răspund simplu și la fel de ambiguu.
- Echilibrul.

Și dacă va fi să ne întoarcem înapoi în România și vom fi întrebați ce căutăm înapoi - bani, oameni frumoși, locuri, stări familiare - o să răspund, cum altfel, simplu.
- Echilibrul.

Atîta timp cît poți oscila, cît poți urca munți convecși și coborî văi concave și cît poți merge drept înainte, e bine. Mai devreme sau mai tîrziu îți vei găsi echilibrul. Răzbind.

Nu sînt într-atît de naiv încît să cred că lucrurile sunt chiar atît de simple pe cît le-am scris.
Îmi place să mă amăgesc că sînt într-atît de echilibrat.